Încă un apel fals la 112. O femeie din Galaţi a anunţat că este sechestrată. La venirea Poliţiei, şi-a retras plângerea

Florin Răvdan / 02 sep 2019 / 13:59 Salveaza PDF Comentarii

O femeie din Galaţi a sunat la 112 şi a anunţat că este sechestrată la o adresă pe care a furnizat-o oamenilor legii, însă aceasta a fost greşită. Ulterior, femeia şi-a retras plângerea. 

”Polițiștii au mers imediat la adresa indicată și au verificat toate apartamentele din blocul respectiv, dar apelanta nu a putut fi identificată. În același timp, s-a încercat contactarea telefonică a acesteia la numărul de telefon de pe care a sunat, dar femeia nu a mai răspuns.

În urma activităților specifice care se desfășoară în astfel de situații, apelanta a fost identificată la o altă adresă și le-a declarat polițiștilor că a sunat la numărul unic de urgență 112, întrucât concubinul ei, cu care locuiește, ar fi lovit-o cu palma peste față, iar din cauza consumului de alcool ar fi indicat o adresă eronată și ar fi spus că este sechestrată”, informează IPJ Galați.

Amendă pentru apelarea nejustificată a 112

 

Femeia, de 39 de ani, a mai precizat că locuiește de bunăvoie cu concubinul său și că nu dorește să depună plângere împotriva acestuia pentru lovire sau alte violențe.

Întrucât persoana în cauză a apelat în mod nejustificat numărul unic de urgență 112, invocând o falsă lipsire de libertate, aceasta este cercetată acum pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28