În Coreea de Nord se va MURI pentru posesia de filme străine

Kim Jong Un, liderul nord-coreean
Kim Jong Un, liderul nord-coreean

Coreea de Nord a adoptat legislație nouă care va elimina orice influențe străine.

Conform BBC, țara comunistă a introdus recent o nouă lege care caută să elimine orice influență străină, pedepsind aspru orice persoană care este prinsă cu filme, haine sau argouri străine.

O tânără care a dorit să vorbească despre regimul din Coreea de Nord, Yoon Mi-so, a spus că avea doar 11 ani când a văzut cum un bărbat a fost executat pentru că se uita la un film sud-coreean. Întregul cartier din care făcea parte a fost obligat să privească moartea sa. „Dacă nu te arătai, se putea lua în calcul drept trădare”, a spus femeia care este stabilită acum în Seul.

Gărzile nord-coreene s-au asigurat că toată lumea știa care este pedeapsa pentru aducerea în țară a materialelor străine: moartea. „Am o amintire foarte puternică cu bărbatul acela care era legat la ochi, pot să-i văd în continuare lacrimile cum curgeau. A fost traumatizant pentru mine. Cârpa de peste ochi era complet umezită de lacrimile sale”, a adăugat Mi-so. „L-au pus pe rug, l-au legat și l-au împușcat”.

Ce se întâmplă mai exact în Coreea de Nord?

Pentru românii care au trăit în comunism, situația din Coreea de Nord este familiară: țara nu are acces la internet, la rețele de socializare, ci doar la câteva canale de televiziune concepute pentru a minți cât de bine o duce țara. Acum, liderul suprem Kim Jong-Un a decis să înăsprească legislația, iar cei care sunt prinși cu cantități mari de media din Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii sau Japonia vor fi condamnați la moarte. Oricine se uită la astfel de produse trebuie să fie închis pentru 15 ani.

Nu numai vizionarea de filme este o crimă mai nou în Coreea de Nord. Într-o scrisoare pentru presa de stat, liderul suprem a cerut Ligii Tineretului să termine cu „comportamentele neplăcute, individualiste și anti-socialiste” ale  tinerilor. Acesta nu mai vrea influențe străine asupra limbajului, frizurilor sau hainelor. Influențele sunt „otrăvuri periculoase”, adaugă Kim Jong-Un.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel