Iaşi: A fost semnat contractul pentru desemnarea staţiilor de transfer a gunoiului

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi au semnat, miercuri, contractul, în valoare de aproximativ 40 milioane de euro, pentru delegarea gestiunii operării celui mai mare centru de management al deşeurilor din ţară.

Contractul a fost semnat cu asocierea Sorain Cecchini Techno Espana Slu, SC Iaşicon SA, SC Edil Industry SRL- Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, în următorii cinci ani, în urma semnării acestui acord, prestatorul va asigura operarea şi administrarea staţiilor de transfer a deşeurilor de la Ruginoasa, Bălţaţi şi Hârlău, sortarea deşeurilor municipale în staţiile Ruginoasa, Ţuţora şi Hârlău, precum şi compostarea deşeurilor verzi şi tratarea mecano-biologică a celor reziduale în cadrul staţiei de la Ţuţora. 'Acest proiect este finanţat de UE şi înglobează cea mai înaltă tehnologie din uniune. A fost un privilegiu să construim această linie în România, am avut şansa să împărtăşim din experienţa noastră şi am convingerea că vom lucra bine împreună', a declarat Alberto Carrera, reprezentantul firmei Sorain Cecchini Techno Espana.

Valoarea contractului este de aproximativ 40 milioane de euro. 'Este un moment de sărbătoare. Noi cei care ne ocupăm de astfel de proiecte chiar ştim ce înseamnă finalizarea unor astfel de proceduri. Este foarte important să ducem acest angajament mai departe pentru că civilizaţia noastră, a unui popor, a unei localităţi începe cu curăţenia. Nu putem să aruncăm la infinit gunoiul oriunde sau să îl ducem pe malul apei. La Iaşi este prima instalaţie complexă de tratare mecanico-biologică din România care va intra în operare', a spus în timpul semnării documentelor Gabriel Moiceanu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară. Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a declarat că acesta a fost un proiect dificil şi care a presupus corecturi pe parcursul derulării. 'Am găsit înţelegere la Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional şi am reuşit să depăşim problemele pe care le-a presupus acest proiect. Consiliul Judeţean nu a avut o misiune facilă, dar iată-ne în acest moment când toate componentele devin funcţionale.

Implementăm astfel directiva europeană de mediu şi evităm procedura de infrigement pe care o riscam. Proiectul SMID contribuie la creşterea standardului de viaţă a populaţiei întregului judeţ. Totodată, trebuie luat în calcul şi efectul pozitiv asupra factorilor de mediu prin reducerea emisiilor în apă, în aer şi în sol', a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. Şeful administraţiei judeţene a explicat că transferul deşeurilor va fi asigurat prin Staţia de la Ruginoasa care are o capacitate de 44.000 tone/an, cea de la Bălţaţi de 17.000 tone/an şi cea de la Hârlău, cu o capacitate de 1.800 tone/an, proiectată pentru a deservi oraşele Hârlău şi comunele Deleni şi Scobinţi, integrată în SMID, fiind realizată prin alt proiect.

Potrivit sursei citate, sortarea deşeurilor reciclabile se va face la Ruginoasa, aici existând o capacitate de 10 000 de tone anual şi la Ţuţora, unde, capacitatea staţiei a fost extinsă de la 10.500 tone/an la 51.000 tone/an, prin introducerea unei noi linii. Iniţial, aceasta a fost construită doar pentru sortarea deşeurilor reciclabile colectate separat din municipiul Iaşi. Deşeurile verzi vor fi transformate în compost în staţia de la Ţuţora, aceasta asigurând prelucrarea a 10.000 de tone anual, apoi reintroduse în circuitul economic Tot aici, se va realiza şi tratarea mecano-biologică a deşeurilor reziduale (140.000 tone/an), colectate în amestec cu biodeşeurile, înaintea depozitării. Staţia de prelucrare de la Ţuţora este construită pe acelaşi amplasament cu cea de sortare şi cu depozitul unde va fi stocat şi materialul biostabilizat rezultat. În urma tratării mecano-biologice se obţin deşeuri biostabilizate-folosite ca material de acoperire zilnică în cadrul depozitului şi deşeuri uscate cu potenţial energetic-utilizate drept combustibil alternativ în instalaţiile de producere a cimentului.

Deşeurile reziduale care nu pot fi valorificate sunt transferate în depozitul ecologic. Proiectul 'Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Iaşi' a fost finanţat prin Programul Operaţional Sectorial 'Mediu' 2007-2013, având o valoare estimată de 306.479.369 lei cu TVA (69.350.207 euro), scopul acestuia fiind dezvoltarea unui sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Iaşi, în vederea îmbunătăţirii calităţii mediului. Investiţiile realizate contribuie la implementarea angajamentelor asumate prin Tratatul de Aderare, cu privire la Directivele UE în domeniul deşeurilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel