Guvernul Tudose, măsură apreciată din PE. Importanță majoră pentru România

Europarlamentara PSD Claudia Țapardel salută aprobarea Master-Planului Inversitițiilor în Turism de către Guvernul României. 

În calitate de copreședintă al Intergrupului pentru Turism din Parlamentul European, Claudia Țapardel subliniază: ”În măsura în care este valorificat eficient, turismul românesc poate concura oricând cu cel din țări precum Italia, Spania sau Grecia. Dincolo de patrimoniul natural spectaculos, țara noastră se poate lăuda cu o cultură unică în spațiul european, câteva exemple în acest sens fiind satele transilvănene sau mănăstirile Moldovei, expresii diferite dar complementare ale identității românești. În acest sens, mă bucur să observ mobilizarea autorităților române pentru sprijinirea turismului, după ani în care nu s-a întâmplat mai nimic. După reînființarea ministerului de resort în luna ianuarie – lucru pe care l-am cerut de foarte mult timp colegilor mei, Guvernul PSD vine acum cu un master-plan de investiții menit să revigoreze turismul românesc pornind de la obiective clare, stabilite în baza unei analize atente a potențialului țării noastre. Obiectivul principal al planului multianual este transformarea turismului într-una dintre principalele industrii din țara noastră, astfel încât acesta să genereze locuri de muncă și să reprezinte un procent tot mai mare din PIB. În forma sa actuală, actul normativ urmărește dezvoltarea unor sectoare cheie, precum turismul de sănătate, infrastructura de agrement și domeniul schiabil, acordând o atenție sporită protejării mediului și specificului regional. În plus, din perspectiva promovării unei abordări integrate, guvernul are în vedere elaborarea unei strategii comune pentru zona turistică din Delta Dunării și a stațiunilor de pe litoralul Mării Negre. Acest lucru va fi benefic pentru economia regiunii, eficientizând investițiile printr-o comunicare mai bună între autoritățile locale și centrale În vederea atingerii acestor obiective, planul pune accent pe o colaborare strânsă cu sectorul privat, mizând pe atragerea de expertiză și investiții suplimentare celor puse la dispoziție de statul român. Guvernul intenționează astfel să prioritizeze dialogul cu mediul de afaceri, urmând ca o parte dintre măsuri să stimuleze antreprenoriatul local, în special în zona serviciilor.”

[citeste si]

”Trebuie spus că măsurile adoptate de guvern răspund unor obiective discutate și aprobate inclusiv la nivel european.” explică Claudia Țapardel. 

”După ani de criză economică care au afectat puternic anumite ramuri industriale, precum și pături sociale – în special tinerii, liderii europeni au înțeles că turismul este unicul sector care a continuat să crească, contribuind la crearea de locuri de muncă și chiar la coagularea unei identități europene. Pornind de la această realitate, misiunea mea la Bruxelles a fost de a face din turism o prioritate a instituțiilor europene, adică de a avea o strategie unitară, obiective clare pentru fiecare regiune și, mai ales, o linie de finanțare asemănătoare cu fondurile structurale. După trei ani de activitate, mă bucur să văd că lucrurile merg în direcția bună și avem tot mai multe inițiative care vin în întâmpinarea provocărilor din sectorul turismului. Spre exemplu, ca urmare a demersurilor pe care le-am făcut împreună cu zeci de organizații de turism din Europa, Comisia Europeană a desemnat anul 2018 ca Anul European al Patrimoniului Cultural, ceea ce înseamnă că fiecare țară și regiune are posibilitatea de a promova ce are mai frumos cu sprijin și bani europeni. În acest context, masterplanul adoptat de guvern este cu atât mai important pentru că este instrumentul potrivit pentru identificarea obiectivelor de patrimoniu care să fie promovate cu prioritate în 2018.  În acesta toamnă, obiectul meu este de a face cunoscute eforturile române de a promova turismul prin prezentarea master-planului de investiții în cadrul conferinței „Tourism for Jobs and Growth”, un eveniment de amploare pe care îl organizez în data de 27 septembrie la Parlamentul European, cu sprijinul și participarea Președintelui PE Antonio Tajani” a conchis europarlamentara PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel