Grindeanu, pregătit să-i dea lecții lui Dragnea: Să înveți să cazi e prima lecție

Premierul Sorin Grindeanu a dezvăluit ce urmează să facă dacă lucrurile vor merge bine în continuare în ceea ce privește guvernarea. 

Întrebat dacă preferă schiul sau pescuitul, Sorin Grindeanu a răspuns: ”Am văzut că e o întreagă dezbatere din acest punct de vedere. În mod cert îmi place schiul, pentru că schiez (...). Ştiţi cum sunt pescarii profesionişti. E şi foarte multă legendă în ceea ce spun pescarii profesionişti”. 

Premierul Grindeanu a mai afirmat că îl interesează ca anul acesta, împreună cu echipa sa, să atragă fonduri europene şi să se realizeze creşterea economică pe care şi-a propus-o.

”Să ne atingem toate obiectivele. Asta e ceea ce mă interesează în primul rând. Acum am văzut că s-a trecut în politica românească de la numărat ouă la numărat ştiuci. (...) Dacă la iarnă toate lucrurile care ţin de guvernare, bugetul, se vor îndeplini, deficitul bugetar, tot ceea ce ne-am propus, creşterea economică de 5,2%, şi va ninge, o să-l invit pe domnul preşedinte Dragnea să îl învăţ să schieze”, a declarat Sorin Grindeanu, la Gala News.ro. 

Întrebat dacă Liviu Dragnea nu ştie să schieze, Grindeanu a replicat: ”Nu ştie (...). La schi, trebuie să te ţină bine picioarele. Să înveţi să cazi e cred că prima lecţie”. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel