Autoritățile britanice și-au cerut scuze de la un bărbat nevăzător, care a fost doborât pe stradă de un polițist zelos, la sfârșitul săptămânii trecute, din cauza bastonului său, ofiţerul crezând că acesta era... o sabie.
[caption id="attachment_242963" align="alignleft" width="303"] Sursa foto: dailymail.co.uk[/caption]Bărbatul a povestit că se îndrepta către un local, când a fost de-a dreptul asaltat de către un poliţist, care a confundat bastonul său cu o sabie de samurai, dailymail.co.uk.
"M-am panicat şi următorul lucru pe care mi-l amintesc este că m-am întors şi am fost lovit în spate cu un aparat cu electroşocuri. Am început să simt cum mii de volţi intrau în mine. Am fost îngrozit!", a declarat Colin Farmer, în vârstă de 61 de ani.
Acesta a adăugat că, inițial, a crezut că este atacat de huligani și că s-a temut pentru viața sa, mai ales că, în trecut, el mai suferise două atacuri cerebrale.
"Tremuram şi m-am gândit că, în orice moment, o să am un alt atac cerebral. O să am un alt atac şi acesta o să mă omoare. Sunt ucis, sunt omorât şi nu este nimeni cu care să vorbesc", a mai declarat acesta.
Farmer a explicat că, în timp ce era întins pe asfalt şi încătuşat, l-a atenţionat pe poliţist că este orb şi că arma letală era de fapt bastonul său.
El a adăugat că ofițerul care a descărcat aparatul cu electroșocuri ar trebui să fie "demis, acuzat și închis", Farmer acuzând și că în timpul imobilizării i-a fost ruptă și o brățară mică, o bijuterie de familie, moștenită de la bunicul său.
Gafa polițistului britanic este cea mai recentă ilustrare a numărului în creștere de incidente controversate cu arme, care pot fi fatale, susține sursa citată.Departamentul de poliţie din nord-vestul Marii Britanii şi-a cerut scuze pentru cele întâmplate: "Regretăm profund ceea ce s-a întâmplat. Ne pare foarte rău că acest om a fost nevoit să treacă printr-o experiență atât de traumatizantă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu