Liderii iranieni au început vineri să aducă un ultim omagiu fostului lider suprem Ali Khamenei, al cărui sicriu este expus în complexul religios Marea Mosalla din Teheran.
Liderii iranieni au început vineri să aducă un ultim omagiu fostului lider suprem Ali Khamenei, al cărui sicriu este expus în complexul religios Marea Mosalla din Teheran, unde sunt prevăzute funeralii naţionale la patru luni după moartea sa într-un atac israeliano-american, transmite AFP.
Autorităţile estimează între 15 şi 20 de milioane de participanţi numai în Teheran la aceste ceremonii naţionale de trei zile, care vor începe oficial sâmbătă.
VIDEO - LIVE Funeraliile ayatollahului Ali Khamenei
Evenimentul este văzut ca o demonstraţie de forţă după războiul declanşat la sfârşitul lunii februarie de atacul israeliano-american şi la şase luni de la importantele manifestaţii contra costului ridicat al vieţii şi a regimului.
Trupul ayatollahului Khamenei, înfăşurat în drapelul Iranului, va fi expus până luni în incinta complexului religios.
Pereţii complexului sunt acoperiţi cu portrete mari ale celui care a fost lider suprem timp de peste trei decenii, cu steaguri negre în semn de doliu şi steaguri roşii ca simbol al martiriului şi răzbunării, potrivit imaginilor AFP.
Preşedintele iranian Masud Pezeshkian, reculegere în fața sicriului ayatollahului Ali Khamenei
Ahmad Vahidi, şeful Gardienilor Revoluţiei, una dintre cele mai puternice forţe militare din Orientul Mijlociu, a venit şi el să îi aducă un ultim omagiu.
Se aşteaptă ca iranienii să se alinieze la coadă începând de vineri seara în aşteptarea deschiderii porţilor complexului sâmbătă, la ora 06:00 (02:30 GMT).
Un mare parc din capitală a fost transformat într-un camping pentru această ocazie, fiind instalate peste 400 de corturi ale Semilunii Roşii, a constatat un jurnalist AFP.
VIDEO
"Ne-am pregătit casele din Teheran pentru a-i primi pe cei care vin din afară (...) Dacă Dumnezeu vrea, după ce ne vom primi oaspeţii, vom merge împreună să ne luăm rămas bun de la dragul nostru conducător", povesteşte Ezzat Shoai, o profesoară în vârstă de 61 de ani.
Ali Khamenei, liderul suprem care a condus Iranul timp de aproape 37 de ani
Ali Khamenei, ghidul suprem cu cea mai mare longevitate de la înfiinţarea Republicii Islamice în 1979, a murit la 86 de ani ca urmare a bombardamentelor realizate de Israel şi SUA asupra reşedinţei sale pe 28 februarie.
Funeraliile naţionale, planificate iniţial în martie dar amânate din cauza războiului, se anunţă a fi cele mai ample din istoria Iranului.
Lângă sicriul lui Ali Khamenei sunt expuse şi cele ale celor apropiaţi ai săi omorâți tot în prima zi a războiului: fiica sa, un ginere, o noră şi o nepoată de trei ani.
Un cortegiu ce va transporta trupul fostului ghid suprem va defila luni pe străzile Teheranului, unde numeroase afişe şi slogane aduc omagiu "martirului", urmând să ajungă marţi în oraşul sfânt Qom.
Camioane cisternă au fost amplasate pe traseu, pregătite să stropească participanţii la procesiune, într-o capitală unde temperaturile vor depăşi 35 de grade.
Nu a fost confirmată prezenţa fiului lui Ali Khamenei
Prezenţa fiului lui Ali Khamenei, Mojtaba, care i-a succedat la începutul lunii martie în funcţia de ghid suprem, nu a fost confirmată.
Rănit în timpul bombardamentelor care i-au ucis tatăl, noul lider se exprimă doar prin comunicate care îi sunt atribuite şi nu a apărut în public.
În ceea ce priveşte demnitarii externi invitaţi, sunt aşteptaţi lideri şi responsabili din aproximativ 30 de ţări, în principal din vecinătate, inclusiv fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev şi prim-ministrul pakistanez Shebaz Sharif, care a venit însoţit de o delegaţie importantă, potrivit autorităţilor pakistaneze.
Niciun lider european invitat
China este reprezentată de un oficial de rang înalt al Parlamentului, He Wei. Niciun lider european nu a fost invitat.
"Toţi cei care vor participa la înmormântare s-au pus de partea corectă a istoriei", a subliniat săptămâna aceasta purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Esmail Baghaei, condamnând sprijinul occidental pentru Israel şi SUA în cele două războaie împotriva Republicii Islamice, în iunie 2025 şi anul acesta.
Înmormântarea fostului lider suprem al Iranului are loc într-un moment tensionat, în contextului unui acord de încetare a focului fragil între Teheran şi Washington.
Teheranul a devenit de vineri o fortăreaţă, cu forţe de securitate numeroase şi un perimetru imens în care maşinile nu au acces. Aeroportul din Teheran este parţial închis vineri şi va fi complet închis luni, zi decretată liberă în întreaga ţară. Centrele comerciale s-au închis şi ele, iar întreprinderile au fost obligate să ia o pauză.
Ali Khamenei va fi înmormântat pe 9 iulie
Ali Khamenei va fi înmormântat pe 9 iulie în oraşul sfânt Mashhad din nord-estul Iranului, unde s-a născut.
Sicriul său va fi expus miercuri în Irak, ţară în care comunitatea şiită este, de asemenea, majoritară.

