Tensiunile dintre PNL și USR izbucnesc Timișoara, după ce CCR a declarat constituțional „amendamentul Fritz“ la Legea ANI. Liderul PNL Timișoara, Ionuț Gaiță, îl acuză pe Dominic Fritz și USR că au gestionat problema juridică a primarului în detrimentul stabilității orașului și avertizează asupra riscurilor de blocaje, întârzieri și incertitudine politică.
Se ascut săbiile între PNL și USR, după decizia CCR de a declara constituțional „amendamentul Fritz“ la Legea ANI, luni, 17 august 2026. Ionuţ Gaiţă, preşedintele PNL Timişoara, îi acuză pe Dominic Fritz şi USR că au pus în pericol stabilitatea Timişoarei pentru interesele lor personale, scrie deBanat.
„Și ce se întâmplă acum, în Timișoara, cu Timișoara?! În Timișoara, din păcate, se întâmplă exact ce niciun cetățean nu își dorește: orașul în care locuiește să intre într-o criză profundă. Ok, și ce înseamnă asta?
1. Stabilitatea orașului este pusă în joc și, automat, buna funcționare a administrației.
CITEȘTE ȘI - Hashtagul se mobilizează: Uniți îl salvăm pe Fritz
2. Timișoara este acum expusă la blocaje, întârzieri și proiecte compromise.
3. Există riscuri pentru investiții și luni de incertitudine politică.
Exact asta au făcut USR și Dominic Fritz. Ei aveau obligația să anticipeze această criză și să o gestioneze, pentru că problema juridică a primarului nu a apărut ieri. Evaluarea ANI a început în iulie 2021. 2021!!!! – 5 ani în care au mizat totul pe supraviețuirea politică a lui Dominic Fritz”, precizează Ionuț Gaiță pe Facebook.
Ruptură între PNL și USR: Întrebare pentru Dominic Fritz
Ionuț Gaiță, liderul PNL Timișoara, îi cere lui Dominic Fritz să spună care a fost planul USR pentru oraș. El l-a acuzat pe Dominic Fritz de lipsă de decență și a enumerat câteva „eşecuri“ ale actualei administraţii.
„Care a fost planul USR pentru Timișoara? (Aici nu mă refer la planurile personale ale lui Dominic, ci la planul pentru oraș.). Nu e corect. Nu e cinstit față de timișoreni să-i pui pe ei să plătească prețul unei probleme pe care USR a creat-o. Sigur, un primar poate avea probleme, chiar și un partid, dar asta nu te îndreptățește să transformi problemele tale în problemele unui oraș întreg. Legea se aplică tuturor, fără excepții, și trebuie respectată de toți!”, a precizat Ionuț Gaiţă.
“În locul minimei decențe, primarul cu jumătate de normă al Timișoarei, care a eșuat lamentabil în „luptele” pentru Maternitatea Odobescu, pentru condiții decente în școli, pentru proiecte finalizate la timp, pentru restaurarea patrimoniului (Ștrandul Termal Uszoda, Parcul Copiilor, Parcul Rozelor, Grădina Zoologică, Ceasul Floral, clădiri istorice) și care a pierdut până și războiul cu iarba din parcurile orașului, alege acum partitura dublă de victimă a sistemului ticălos și mafiot (culmea, tocmai el!) și de salvator al națiunii române”, conchide liderul PNL Timișoara, Ionuț Gaiță.

