Luni încep, din nou, negocierile la Cotroceni pentru formarea unui nou Guvern.
Negocierile de la Cotroceni vor rezolva actuala criză politică? Jurnalistul Val Vâlcu a răspuns negativ. Acestea nu vor fi suficiente pentru depășirea crizei politice. De ce? Pentru că, în momentul de față, avem o dictatură de dreapta.
Jurnalistul a zis că puterea a fost preluată de o minoritate și a comparat situația actuală cu perioada guvernării Ludovic Orban. „Au mai făcut-o pe vremea lui Ludovic Orban, atunci cu sprijinul președintelui”, a afirmat Val Vâlcu.
Va pleca Ilie Bolojan de la Palatul Victoria?
Agentul USR, infiltrat în PNL, și acum la Guvern nu o să se dea dus din Palatul Victoria. Se agață de putere, în spatele lozincilor progresiste, cu deficitul și reforma. Niște cuvinte goale.
Cum va fi dat afară din Palatul Victoria?
Păi, simplu: Fie va fi scos din Palatul Victoria în cătușe, fie de o revoltă populară, a spus Val Vâlcu. Bugetul a fost construit pentru zece luni și oricum se baza pe creștere economică, pe care sufocarea economiei făcută de Bolojan n-avea cum să o producă.
Rezultă că bugetarii nu vor primi salariile. Pensiile probabil se vor plăti. Corporatiștii, pe care-i face din vorbe aripa Bolojan-USR, vor constata că, dacă un milion de consumatori nu-și iau salariul, nu o să-și mai facă planul la vânzări. Cum s-a întâmplat și în 2010.
Mai avem segmentul AUR-Călin Georgescu. Dacă se unesc, nu va putea fi stăpânită sau stinsă revolta populară, cum au făcut-o cu ciobanii. Se adună și îl mătură pe Ilie Bolojan de la Palatul Victoria.
Sau în cătușe. De ce? Păi dacă plătește din fondul de rezervă, așa cum vrea, salariile bugetarilor, fără schimbarea legii în Parlament, este de Procuratură, tocmai a zis-o Augustin Zegrean la Antena 3.
Că va guverna fără voturi din Parlament... se poate, cu combinații, cu forțarea limitelor Constituției, încălcând diverse acte normative, se poate. Dar fără salarii nu știu cum va guverna, a mai zis jurnalistul Val Vâlcu.
Scos în cătușe sau măturat de revolta populară din Palatul Victoria
Greu de crezut că Ilie Bolojan ar pleca altfel. Ar însemna că recunoaște că tot ce a făcut până acum, de 150 de zile, a fost greșit. Dar nu este stilul lui. Și, în al doilea rând, foamea USR-ului e mult prea mare. Au oameni de numit în posturi, de numit în administrație. Nu o să se dea duși prea ușor. Și atunci îl folosesc pe Ilie Bolojan, îl țin acolo, dar și lui îi place...

