Fonduri europene. Rovana Plumb, contracte de miliarde de euro

Ministrul delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb, a anunţat, joi, că au fost semnate contracte în domeniul transporturilor de 2 miliarde de euro, iar declaraţiile în ceea ce priveşte cererile de rambursare vor fi transmise către Bruxelles.

"Au fost semnate contracte în domeniul transporturilor de 2 miliarde de euro, săptămâna trecută, ceea ce înseamnă că declaraţiile în ceea ce priveşte cererile de rambursare vor fi transmise către Bruxelles, astfel încât să putem în două luni, maxim, maxim undeva după 15 septembrie, să avem 600 de milioane intraţi în ţară. În tot acest timp, se lucrează pentru semnarea contractelor", a declarat Rovana Plumb la începutul şedinţei de Guvern de joi, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului delegat pentru fonduri europene, s-a ajuns în prezent la o rată de contractare de 19%.

"Am ajuns la o rată de contractare de la 10%, cum vă anunţam acum două săptămâni în şedinţă, astăzi am ajuns la o rată de contractare de 19% şi accelerăm, astfel încât să evităm decomiterea şi să ne atingem ţintele pe care ni le-am propus până la sfârşitul anului, desigur împreună cu Ministerul Agriculturii", a afirmat Plumb.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel