FITS 2021. Începe Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. PROGRAM COMPLET și tot ce trebuie să știi

10 zile cu peste 2.000 de artiști din 38 de țări, 600 de evenimente și 100 de spectacole online, premiere mondiale, teatru, dans, circ, operă, muzică, expoziții, lansări de carte, acrobații și parade. Aplicația de mobil FITS este disponibilă.

Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) începe vineri și, de-a lungul a 10 zile, transformă Sibiul în capitala internațională a teatrului, a dansului, a muzicii, a circului și a acrobațiilor, printr-un program divers, care reunește nume mari ale artelor spectacolului și reprezentații în premieră mondială, se arată într-un comunicat oficial. 

FITS se va desfășura între 20 și 29 august 2021, iar tema de anul acesta, „Construim speranța împreună”, este transpusă în realitate printr-o ediție care reunește peste 2.000 de artiști din 38 de țări, peste 600 de evenimente și 100 de spectacole transmise online.

Festivalul este o celebrare a artelor spectacolului, care prezintă manifestări artistice din întreaga lume, create de nume precum: Charlotte Rampling, Israel Galvan, Denis O’Hare, Helmut Sturmer, Yoshi Oida.

Prima zi a Festivalului

În prima zi a Festivalului, publicul este invitat în Piața Mare, la ora 21.00, la Concertul Simfonic al Romanian Chamber Orchestra, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, programul zilei fiind completat de spectacole de teatru, expoziții, acrobații și se va încheia cu tradiționalul spectacol de artificii, programat la ora 23:15, în Parcarea Teatrului. 

Programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu include o serie de spectacole outdoor ale unor companii de renume mondial, care întregesc oferta ediției din acest an a FITS și la care accesul publicului este gratuit.

Începând din prima zi a evenimentului și până la finalul său, FITS 2021 transformă Sibiul, așa cum a făcut-o și la edițiile fizice desfășurate în anii anteriori, într-o scenă amplă, în care teatrul, dansul, circul, muzica sau acrobațiile sunt oferite cu generozitate publicului. 

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu, nr. 17, și online, pe www.sibfest.ro

Sub semnul bucuriei și al speranței

„Este o ediție, fără a folosi cuvinte mari, aproape eroică, pe care o facem cu o bucurie de nedescris, dar și cu niște eforturi uriașe. Faptul că putem împreună să gândim o altfel de normalitate, care să ne ducă mai departe visele, năzuințele, puterea de a crea, puterea de a crede și bucuria de a întâlni frumusețea, este reazemul pe care-l avem în tot ceea ce facem. Trebuie să mulțumesc tuturor celor care fac acest efort și care au înțeles cât de importante sunt asumarea și angajamentul de care dăm dovadă. Mă refer aici la echipa festivalului, a teatrului, a școlii și a structurilor care s-au creat: Bursa de Spectacole, Programul de Voluntariat, Therme Forum și Platforma Doctorală. Bineînțeles că mulțumim, în special, acestei comunități atât de speciale care este Sibiul, tuturor celor care ne îngăduie toate provocările și inițiativele pe care le aducem. Mii de mulțumiri tuturor instituțiilor și structurilor din Sibiu și din țară, care ne-au sprijinit în așa fel încât să putem să aducem la lumină tot ce dăruim. Bineînțeles că le mulțumim pentru ajutor Guvernului, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerelor Culturii și Educației, Institutului Cultural Român, tuturor ambasadelor și centrelor culturale care au pus umărul, tuturor partenerilor și sponsorilor, familiilor noastre, care ne susțin și ne îngăduie în această muncă uriașă”, este mesajul pe care Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Aplicație pentru mobil

Noua aplicație de mobil FITS poate fi acum descărcată gratuit din APP Store și Google Play. Aplicația FITS este încă un pas către digitalizarea și extinderea ofertei festivalului către cât mai mulți iubitori de artele spectacolului, având în același timp rolul de a înlesni utilizatorilor o experiență multidisciplinară. Aceasta cuprinde programul, locațiile de desfășurare, oferă opțiunea de personalizare a agendei zilnice, include informațiile cele mai relevante despre acces, posibilitatea de a achiziționa bilete la reprezentațiile fizice și abonament online, precum și răspunsurile la întrebările frecvente, alături de multe alte surprize.  

FITS APP este un proiect realizat în parteneriat cu Unicredit Bank. 

FITS online. Cum pot fi vizionate spectacolele

Pentru vizionarea spectacolelor online, accesați www.sibfest.ro și selectați din meniu, secțiunea program.

În secțiune, selectați butonul FITS ONLINE. 

Se va afișa programul spectacolelor online disponibile în abonament, pe care vă rugăm să îl cumpărați de pe www.entertix.ro, pentru a primi acces. 

Condiții speciale de acces

Verificarea accesului la Festival pentru persoanele care dețin Certificatul Digital European COVID-19 este asigurată de partenerul nostru vaccin.live prin aplicația de scanare instalată pe echipamente profesionale de scanare oferite de smartscan.ro.

Aplicația scanează codul QR al Certificatului Digital verifică integritatea semnăturii digitale (care protejează certificatul împotriva falsificării) și afișează informațiile pe ecranul echipamentului de scanare. Persoana care prezintă codul QR în vederea scanării este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conținute în acest cod. Datele nu sunt salvate pe dispozitivul de scanare. Aplicația vaccin.live poate verifica Certificate Digitale Europene COVID-19 emise de către toate statele membre UE + Elveția, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, San Marino și Vatican.

Participanții sunt rugați să aibă pregătit Certificatul Digital European COVID-19 (care se poate descărca accesând portalul certificat-covid.gov.ro) în format electronic sau tipărit pe hârtie pentru a putea fi scanat la punctele de acces, împreună cu un act de identitate care să conțină cel puțin nume, prenume și data nașterii, pentru verificare.

Certificatul este validat numai în condițiile legale pentru: 

- persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,

- persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore,

- persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Pentru accesul în săli, organizatorii vor pune la dispoziția spectatorilor brățări care să faciliteze triajul epidemiologic rapid. Acestea se vor putea ridica din următoarele puncte: Parcarea Pieței Teatrului, Parcul Astra, Fabrica de Cultură IACM Construcții SA – UniCredit.

Purtarea măștii de protecție în săli este obligatorie, iar accesul se face cu respectarea unei distanțe de minimum 1,5 metri și cu dezinfectarea mâinilor în punctele special amenajate.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se va desfășura în perioada 20-29 august 2021, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, principalul finanțator fiind Primăria Sibiu și Consiliul Local Sibiu.

DC News este partener media oficial al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. 

Programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

 

20 august 2021

Spectacole fizice

Indoor+ outdoor 

 

11:00

Lacurile Naturale Ocna Sibiului

RITM, GRAȚIE ȘI TINEREȚE 

LVIV FANFARE & MAJORETTES

Fanfares of Lviv and Mazoretki Feyeriya

UKR / muzică / 45min

Acces gratuit

 

12:00

Pietonala Nicolae Bălcescu

ALOHA TAHITI

Exotic Group from Polynesia

PYF / muzică / 30min

Acces gratuit

 

17:00

Teatrul Gong (Sala parter)

AVE MARIA

De: Odin Teatret & Gonzalo Rojas & Pablo Neruda

Regia: Eugenio Barba

Odin Teatret 

DNK / teatru / 1h

Nerecomandat celor sub 10 ani

Spectacol în limbile italiană și engleză

Bilete: 150 / 100 RON

 

17:00

Fabrica de Cultură IACM Construcții SA - UniCredit (Sala „Lulu”)

LEGĂTURI PRIMEJDIOASE 

DANGEROUS LIAISONS

De: Christopher Hampton

Regia: Cristi Juncu

Teatrul Mic

ROU / teatru / 3h15min (cu pauză)

Spectacol în limba română, trad. în engleză

Nerecomandat celor sub 14 ani

Bilete: 100 / 60 RON

 

17:00

Forumul Democrat al Germanilor (Sala Oglinzilor)

LA GRANDE BELLEZZA

Cu: Răzvan Popovici, Cristiana Mihart

Festivalul SoNoRo

ROU / muzică / 50min

Bilete: 40 / 30 RON



18:00

Centrul Cultural „Ion Besoiu”

PLUGARUL ȘI MOARTEA 

PLOUGHMAN AND DEATH

De: Johannes von Tepl 

Regia: Silviu Purcărete

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” , Iași

ROU / teatru / 1h10min

Spectacol în limba română, trad. în engleză

Bilete: 100 / 60 RON

 

19:00

Filarmonica de Stat

REVIZORUL

THE GOVERNMENT INSPECTOR

De: Nikolai Gogol

Regia: Alexandru Grecu

Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale”

MDA / teatru / 2h (cu pauză)

Nerecomandat celor sub 14 ani

Spectacol în limba română, trad. în engleză

Bilete: 60 / 40 RON



19:00

Teatrul Gong (Sala etaj)

NU REGRET NIMIC 

NOTHING TO REGRET 

De: Csaba Székely

Regia: Eugen Gyemant

Teatrul ACT

ROU / teatru / 1h35min

Nerecomandat celor sub 16 ani

Spectacol în limba română, trad. în engleză

Bilete: 60 / 40 RON

 

19:00

Pietonala Nicolae Bălcescu

CARNAVAL ÎN STIL INDIAN

BOLLYWOOD FLOWERS

Kalice Productions

FRA-BRA / muzică / 30min

Acces gratuit

 

19:00

Piața Habermann

TĂRÂMUL ASCUNS 

LAST SPACE

Frantics

DEU-ESP-ITA/ dans / 30min

Acces gratuit

 

19:30

Pietonala Nicolae Bălcescu

RITM, GRAȚIE ȘI TINEREȚE 

LVIV FANFARE & MAJORETTES

Fanfares of Lviv and Mazoretki Feyeriya

UKR / muzică / 30min

Acces gratuit

 

19:45

Piața Habermann

ACROBAŢII LA SUPERLATIV

THEY ARE BACK IN BLACK

The Black Blues Brothers

KEN-ITA / circ / 25min

Acces gratuit

 

20:00

TNRS - Sala Mare

CAVALERUL ÎNFLĂCĂRAT 

THE KNIGHT OF THE BURNING PESTLE

De: Francis Beaumont

Regia: Declan Donnellan

Cheek by Jowl/Moscow Pushkin Drama Theatre

GBR-RUS / teatru / 1h40min

Nerecomandat celor sub 14 ani

Spectacol în limba rusă

Traducere în română și engleză

Bilete: 100 / 60 RON

 

20:00

Pietonala Nicolae Bălcescu

ALOHA TAHITI

Exotic Group from Polynesia

PYF / muzică / 30min

Acces gratuit

 

20:30

Pietonala Nicolae Bălcescu

CARNAVAL ÎN STIL INDIAN

BOLLYWOOD FLOWERS

Kalice Productions

FRA-BRA / muzică / 30min

Acces gratuit

 

20:30

Piața Habermann

ARII PE NOTE… COMICE! 

TROPPE ARIE

Trio Trioche

ITA-FRA / teatru / 40min

Acces gratuit

 

21:00

Fabrica de Cultură IACM Construcții SA - UniCredit (Sala „Faust”)

FAUST

De: Johann Wolfgang von Goethe

Regia: Silviu Purcărete

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

ROU / teatru / 1h55min

Nerecomandat celor sub 16 ani

Spectacol în limba română, trad. în engleză

Bilete: 150 / 100 RON

 

21:00

CAVAS - ULBS

4/FOR/FOUR SHAKESPEARE

De: William Shakespeare

Regia: Laura Avarvari & Claudia Ieremia

Facultatea de Muzică și Teatru - Universitatea de Vest din Timișoara

ROU / teatru studențesc / 1h50min

Nerecomandat celor sub 18 ani

Spectacol în limba română, trad. în engleză

Acces gratuit

 

21:00

Piața Mare

CONCERT SIMFONIC 

SYMPHONIC CONCERT

Romanian Chamber Orchestra

ROU / muzică / 1h15min

Acces gratuit

 

21:15

Piața Habermann

TĂRÂMUL ASCUNS 

LAST SPACE

Frantics

DEU-ESP-ITA/ dans / 30min

Acces gratuit

 

22:00

Piața Habermann

ACROBAŢII LA SUPERLATIV 

THEY ARE BACK IN BLACK

The Black Blues Brothers

KEN-ITA / circ / 25min

Acces gratuit

 

22:15

Piața Mare

GALILEO

Deus ex Machina

FRA / circ contemporan / 50min

Acces gratuit

 

23:15

Parcarea Teatrului

FOCURI DE ARTIFICII 

FIREWORKS



Evenimente speciale 

Fizic

 

Zidul exterior TNRS

SOFT ESCAPE

Instalație

Ștefan Radu Crețu / Be SpectACTive 

ROU / expoziții / 24h

Acces gratuit

 

Zidul exterior TNRS

ZIARUL ORIZONTAL VOL. 8 

THE HORIZONTAL NEWSPAPER, VOL. 8

Dan Perjovschi

ROU / Platforma de Arte Vizuale / 24h

Acces gratuit

 

Teatrul Național „Radu Stanca”

CERUL DE MAGNEȚI 

THE MAGNET SKY

Dan Perjovschi

ROU / Platforma de Arte Vizuale / 24h

Acces gratuit



Piața Mică, Podul Minciunilor

IGNIS 

Sculptură textilă

Ida Blazicko / Be SpectACTive 

HRV / expoziții / 24h

Acces gratuit

 

09:00

Muzeul de Artă Contemporană

DE LA CIORAN – TREI ECOURI ARTISTICE LA SCRIERILE LUI CIORAN 

FROM CIORAN – THREE ARTISTIC ECHOES TO CIORAN'S WRITINGS

Expoziție de pictură, grafică și tablouri de sticlă

Laurence Bourgeois, Jean-Marc Barrier și Mirela Vasile

FRA-ROU / expoziție / 8h

Biletele se găsesc la intrare

 

09:00

Muzeul Brukenthal, Palatul de Cartografie

MONUMENTAL – DRAWING INSIDE AND OUT

Expoziție de grafică

Bruno Maria Brandt

ROU / expoziție / 8h

Biletele se găsesc la intrare



09:00

Muzeul de Artă Contemporană

MONUMENTAL – DRAWING INSIDE AND OUT

Expoziție de grafică

Bruno Maria Brandt

ROU / expoziție / 8h

Biletele se găsesc la intrare

 

09:00

Muzeul Brukenthal

TREI SECOLE BRUKENTHAL, ARTA EUROPEANĂ 1500-1800 

THREE CENTURIES OF BRUKENTHAL, EUROPEAN ART 1500-1800

Expoziție de gravură

Colecția av. George Șerban

Expoziție / 8h

Biletele se găsesc la intrare

 

09:00

Primăria Municipiului Sibiu (Centrul de Informare Turistică)

DESENE ÎN SPATELE SCENEI. STÜRMER – PURCĂRETE

DRAWINGS BEHIND THE STAGE. STÜRMER – PURCĂRETE

Expoziție de desene

Helmut Stürmer & Silviu Purcărete

ROU-FRA-DEU / expoziție / 11h

Acces gratuit

 

09:00

Muzeul Brukenthal

SALONUL INTERJUDEȚEAN DE ARTE VIZUALE AL FILIALEI UAP ȘI INVITAȚII

Expoziție de pictură, grafică, fotografie, artă decorativă și sculptură 

ROU / expoziție / 8h

Biletele se găsesc la intrare

 

10:00

Cercul Militar – Sala Festivă

OGLINZILE LUI BRÂNCUȘI 

MIRRORS OF BRÂNCUȘI

Expoziție interactivă 

Silvana Dulamă-Popa, Alin Popa, Diana Perrion, Viorel Petric, Dilma Yordanova, Zoli Toth

Fundația Art Production

ROU / expoziție / 8h

Acces gratuit

 

10:00

Biblioteca ASTRA – Sala Festivă

PERFORMING VISUAL DRAMATURGY: SPACE, CHARACTER AND NARRATIVE

Irina Kruzhilina

USA / ateliere / 3h

Eveniment în limba engleză

Acces gratuit, pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile

 

10:00

Centrul Cultural Habitus

CHIMONOUL ÎNTÂLNEȘTE IA 

THE KIMONO MEETS IA 

Expoziție de textile tradiționale de colecție

Iulia Gorneanu – curator

Laura Caraman – designer de chimono

Vernisajul va avea loc la ora 16:00 

ROU / expoziție / 8h

Acces gratuit

 

10:00

Teatrul Gong

CUVINTE INTRUPATE 2.0. SCENE LA CUTIE. EXTRASE DIN UNIVERSUL DRAMATURGIC AL LUI MATEI VISNIEC 

EMBODIED WORDS 2.0. SCENES IN A BOX. EXCERPTS FROM MATEI VISNIEC’S DRAMATURGICAL UNIVERSE

Expoziție de fotografie, arta instalației și muzică 

Luana Popa, Dumitru Dinel Teodorescu, Tibor Cari 

ROU / expoziție / 12h

Acces gratuit

 

10:00

Galeria UAP

SALONUL INTERJUDEȚEAN DE ARTE VIZUALE AL FILIALEI UAP ȘI INVITAȚII

Expoziție de pictură, grafică, fotografie, artă decorativă și sculptură 

ROU / expoziție / 5h30min

Acces gratuit

 

10:00

Facultatea de Litere și Arte (ULBS)

GENICA ATHANASIOU: MUZĂ ȘI PARTENERĂ A LUI ANTONIN ARTAUD

GENICA ATHANASIOU: MUSE AND PARTNER OF ANTONIN ARTAUD

Expoziție de fotografie

Muzeul Național al Literaturii Române

ROU / expoziție / 12h

Acces gratuit

 

12:00

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – Sala Senatului

PLATFORMA INTERNAȚIONALĂ DE CERCETARE DOCTORALĂ ÎN ARTELE SPECTACOLULUI ȘI MANAGEMENT CULTURAL 

INTERNATIONAL PLATFORM OF DOCTORAL RESEARCH IN THE FIELDS OF PERFORMING ARTS AND CULTURAL MANAGEMENT

ÎNVĂȚĂMÂNTUL TEATRAL ȘI CERCETAREA ÎN CONTEXTUL ACTUAL 

THEATRE EDUCATION AND PERFORMANCE RESEARCH IN THE CURRENT CONTEXT 

 2h

Eveniment în limba engleză

Traducere în limba română

Acces gratuit pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile

 

12:00

NO!HAI Ambasada Creativă (Piața Mică, nr. 3)

EYE SB-YOU!

Expoziție de pictură

Alexandru Cînean

ROU / expoziție / 10h

Acces gratuit

 

16:00

Centrul Cultural Habitus

MICRO-FOLIE SIBIU – HOTSPOT CULTURAL BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

Muzeu digital, realitate virtuală

ROU-FRA / expoziție / 5h

Acces gratuit 

 

Spectacole online

 

16:00

FEN MO

De: Liu Chun

Coregrafia: Liang Qun, Ou Siwei, Hu Yan, Wang Shengfeng

Beijing Dance Academy

CHN / dans studențesc / 1h25min

Spectacol în limba chineză

Traducere în română și engleză

online - înregistrat  

Acces gratuit

 

17:00

DEMONII (I) 

THE DEMONS (I)

De: Feodor Dostoievski

Regia: Lev Dodin

Maly Drama Theatre

RUS / teatru / 2h18min

Spectacol în limba rusă

Traducere în română și engleză

online - înregistrat

Acces gratuit

 

18:00

PLUGARUL ȘI MOARTEA 

PLOUGHMAN AND DEATH

De: Johannes von Tepl 

Regia: Silviu Purcărete

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași

ROU / teatru / 1h10min

Spectacol în limba română, trad. în engleză

online – în direct 

Bilet: 40 RON

 

19:00

SHARK DRUNK

De: Morten A. Strøksnes

Regia: Ole Anders Tandberg & John Christian Rosenlund

Applaus Scene AS

NOR / teatru / 1h16min

Spectacol în limba norvegiană

Traducere în română și engleză

online - înregistrat

Bilet: 30 RON

 

20:00

CAVALERUL ÎNFLĂCĂRAT 

THE KNIGHT OF THE BURNING PESTLE

De: Francis Beaumont

Regia: Decal Donnellan

Cheek by Jowl/Moscow Pushkin Drama Theatre

GBR-RUS / teatru / 1h40min

Nerecomandat celor sub 14 ani

Spectacol în limba rusă

Traducere în română și engleză  

online – în direct

Bilet: 30 RON

 

21:00

RED DEMON

Regia: Hideki Noda

Tokyo Metropolitan Theatre

JPN / teatru / 1h30min

Spectacol în limba japoneză

Traducere în română și engleză

online - înregistrat

Bilet: 50 RON

 

22:00

TOM SI JERRY 2.0

TOM AND JERRY 2.0

De: Rick Cleveland

Regia: Florin Piersic Jr.

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

ROU / teatru / 1h35min

Nerecomandat celor sub 16 ani

Spectacol în limba română, trad. în engleză

online - înregistrat

Bilet: 25 RON

 

22:00

ZOO MOTEL

De: Thaddeus Phillips & Tatiana Mallarino

Regia: Tatiana Mallarino

USA / teatru / 1h02min

Nerecomandat celor sub 8 ani

Spectacol în limba engleză, trad. în română

online – în direct (accesibil doar prin Zoom)

Bilet: 30 RON



Evenimente speciale

Online

 

12:00

PLATFORMA INTERNAȚIONALĂ DE CERCETARE DOCTORALĂ ÎN ARTELE SPECTACOLULUI ȘI MANAGEMENT CULTURAL 

INTERNATIONAL PLATFORM OF DOCTORAL RESEARCH IN THE FIELDS OF PERFORMING ARTS AND CULTURAL MANAGEMENT

ÎNVĂȚĂMÂNTUL TEATRAL ȘI CERCETAREA ÎN CONTEXTUL ACTUAL 

THEATRE EDUCATION AND PERFORMANCE RESEARCH IN THE CURRENT CONTEXT 

2h

Eveniment în limba engleză

Traducere în limba română

Acces gratuit pe bază de înscriere

Online – în direct

 

15:00

OCTAVIAN SAIU ÎN DIALOG CU DATA TAVADZE 

OCTAVIAN SAIU IN DIALOGUE WITH DATA TAVADZE 

ROU - GEO / conferințe speciale / 1h

Eveniment în limba engleză

Traducere în limba română

Acces gratuit

Online înregistrat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel