Noul guvern al Greciei, condus de Alexis Tsipras, abjură de la comunicatul în care statele Uniunii Europene cer noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza intensificării luptelor în Ucraina de Est. În același timp, cu o zi înainte de întâlnirea miniștrilor de Externe din UE, un ministrul polonez acuză Franța și Germania că sunt rusofile.
Guvernul grec a emis marți un comunicat în care a precizat că declarația de presă formulată în numele tuturor statelor UE a fost publicată fără consimțământul prealabil al Greciei.
"În acest context, trebuie subliniat că Grecia nu împărtășește conținutul acestei declarații", spune Executivul grec, care precizează că premierul Alexis Tsipras și-a exprimat "nemulțumirea" într-o conversație telefonică avută cu Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherina.
Un diplomat european a declarat pentru EuObserver că Atena a încercat înlăturarea frazei în care Rusia este acuzată de crimele din Mariupol, adăugând că Austria, Ungaria și Slovacia au încercat și ele să edulcoreze conținutul declarației făcută în numele tuturor statelor.
Declarația de presă a UE cu privire la Ucraina nu este singura sursă de tensiuni înainte de reuniunea miniștrilor de Externe de miercuri.
Ministrul polonez al Agriculturii, Marek Sawicki, a declarat, la Bruxelles, că "Franța și Germania sunt mai rusofile decât alte state membre".
"Franța are două nave de vândut, așa că încearcă prin orice modalitate să îmbunătățească relațiile franco-ruse. Franța a arătat de multe ori că relațiile ei cu Rusia sunt mai importante decât relațiile sale din interiorul UE și asta mă deranjează", a spus polonezul.
Sawicki a lansat acest atac după ce Franța a anunțat în urmă cu o săptămână că a încheiat un acord bilateral de principiu pentru a relua vânzările de carne de porc către Rusia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu