Cele mai citite

Incendiu pe un șantier din Bruxelles. UPDATE: Un român a murit, altul este rănit grav. Nicuşor Dan, mesaj/ video

Incendiu pe un șantier din Bruxelles. Bilanț „foarte grav” Mai multe persoane au murit, șase sunt dispărute  video
Incendiu pe un șantier din Bruxelles. Bilanț „foarte grav”: Mai multe persoane au murit, șase sunt dispărute / FOTO: captură video YouTube @Il Messaggero

Un incendiu puternic izbucnit în clădirea OXY din centrul orașului Bruxelles s-a transformat într-o tragedie de proporții. Autoritățile belgiene au confirmat că mai multe persoane și-au pierdut viața, printre care și un român, potrivit informații transmise, miercuri, de MAE. Un alt cetățean român este rănit grav.

Update: Mesajul preşedintelui Nicuşor Dan după tragedia de la Bruxelles: 

"M-a întristat să aflu despre incendiul tragic din centrul Bruxelles-ului. Printre cei şase muncitori care şi-au pierdut viaţa se numără şi un cetăţean român. Un alt tânăr român este spitalizat, cu răni grave. Gândurile mele se îndreaptă către el şi către familia sa.- 

Le doresc tuturor celor răniţi recuperare grabnică şi transmit condoleanţe familiilor îndoliate", a scris Nicuşor Dan pe X. 

UPDATE: Un român a murit şi altul este rănit grav în urma unui incendiu care a avut loc marţi la Bruxelles, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Cetăţeanul român rănit se află internat într-o unitate medicală şi primeşte îngrijiri de specialitate, potrivit MAE.

Reprezentanţii Ambasadei României la Bruxelles menţin situaţia în atenţie, se află în legătură permanentă cu autorităţile competente belgiene, inclusiv cu unitatea medicală unde este internat cetăţeanul român rănit, şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor.

MAE informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 343 6935, +32 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice: +32 (0)497 428663, potrivit Agerpres.

Știre inițială

Autoritățile iau în calcul posibilitatea ca persoanele dispărute să se afle într-un alt lift, la care pompierii nu au reușit încă să ajungă, notează 7sur7.be.

„Pompierii au reușit să creeze o deschidere într-unul dintre lifturi și acolo au descoperit mai multe victime”, a declarat Brecht Speybrouck, purtătorul de cuvânt al Parchetului Muncii din Bruxelles. „Nu știm încă numărul exact al victimelor. Este posibil să fie cele șase persoane date dispărute, dar este posibil să mai existe persoane în celălalt lift sau în alte zone ale clădirii”.

Muncitorii aflați pe șantier au fost adăpostiți în restaurantul destinat angajaților BruCity, la solicitarea primarului Philippe Close.

Crucea Roșie a organizat acolo o echipă de sprijin psihologic. Pe lângă planul intern de urgență, autoritățile au activat și Planul de Intervenție Medicală, precum și planul de asistență psihosocială.

Mai multe persoane au fost rănite

Două persoane care au suferit arsuri au fost transportate la Spitalul Militar din Neder over Heembeek. Un pompier care a suferit de hipertermie a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Cauza incendiului nu este cunoscută în acest moment.

Autoritățile precizează că numărul exact al victimelor nu poate fi stabilit încă.

„Operațiunea se desfășoară în lifturi și în puțurile lifturilor. Nu avem încă o imagine completă asupra situației”, a declarat Brecht Speybrouck. „Bilanțul este însă foarte grav”.

Incendiul a izbucnit la etajul al doilea

Potrivit purtătorului de cuvânt al pompierilor, Walter Derieuw, incendiul a pornit de la etajul al doilea al clădirii.

„Incendiul de la etaj a fost stins, însă flăcările s au propagat în puțul liftului și au provocat un al doilea incendiu. Acesta este acum sub control. Operațiunea de căutare și salvare continuă”, a declarat acesta.

Toți muncitorii aflați în clădire au fost evacuați.

Trei muncitori au fost scoși din clădire, iar două persoane au fost transportate la Spitalul Militar cu arsuri. Un pompier este tratat pentru hipertermie.

Walter Derieuw a precizat că mai multe lifturi blocate trebuie încă verificate. Clădirea OXY găzduiește apartamente, restaurante și un bar amenajat pe acoperiș.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
x close