FDGR - Scurtu, proces câștigat: Afirmaţii tendenţioase şi denigratoare

Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) a anunţat că a câştigat un proces împotriva prof.univ.dr Ioan Scurtu, pentru încălcarea dreptului la imagine prin publicarea articolului "Schimbarea la faţă a Grupului Etnic German".

"În urma procedurilor contencioase declanşate de către F.D.G.R. pentru atingerile aduse drepturilor sale la imagine, instanţele competente din Bucureşti au constatat încălcarea de către prof. univ. dr. Ioan Scurtu a acestor drepturi prin publicarea articolului mai sus amintit, l-au obligat pe acesta din urmă să înceteze orice încălcare a acestor drepturi, i-au impus ştergerea articolului din mediul virtual, respectiv de pe blog-ul său personal, să publice într-un număr din ziarul Cotidianul dispozitivul hotărârii, obligându-l în acelaşi timp la plata unei sume de bani (6.000 lei) către F.D.G.R. cu titlu de daune morale. Soluţia a devenit definitivă pe data de 04.10.2018", susţine FDGR într-un comunicat de presă.

Cei din FDGR spun că au câştigat procesul, după ce profesorul universitar doctor Ioan Scurtu a publicat articolul în 2017, în ziarul Cotidianul.

"În data de 15 februarie a anului trecut prof. univ. dr. Ioan Scurtu a publicat în ziarul Cotidianul şi, ulterior, pe blog-ul personal, articolul intitulat 'Schimbarea la faţă a Grupului Etnic German din România', lansând în spaţiul public o serie de afirmaţii nefondate, tendenţioase şi profund denigratoare la adresa F.D.G.R., care au legitimat o campanie de presă îndreptată împotriva F.D.G.R. şi a minorităţii etnice germane, desfăşurată în paginile ziarului Cotidianul, în mediul online pe pagina www.cotidianul.ro şi amplificată pe un post de televiziune naţional la o oră de maximă audienţă.

Printre afirmaţiile denigratoare ale lui Ioan Scurtu se aflau acelea că F.D.G.R. este continuatorul unei organizaţiei fasciste din timpul celui de-al doilea război mondial, calitate în care ar fi dobândit numeroase clădiri publice pentru care actualmente încasează de la statul român chirii consistente", se mai arată în comunicatul FDGR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel