Fără bannere, live-uri, țipete și calomnii în Parlament: Aleșii care încalcă statutul vor rămâne fără jumătate din salariu. Ce alte sancțiuni riscă

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Un nou scandal a avut loc astăzi în Parlament și, tot astăzi, Comisia pentru statut a luat o decizie. 

Comisia pentru Statutul senatorilor şi deputaţilor a stabilit diminuarea indemnizaţiei parlamentarilor cu până la 50% pentru o perioadă de maximum şase luni în caz de violenţă fizică sau verbală la adresa altui parlamentar sau demnitar, conform Agerpres. 

În raportul Comisiei pentru Statutul parlamentarilor se menţionează că Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost modificat "în sensul diversificării şi înăspririi normelor referitoare la disciplina parlamentară, cu scopul corelării dispoziţiilor sancţionatorii prevăzute de Statutul parlamentarilor şi de regulamentele celor două Camere".

Regulamentul, supus marți votului


Regulamentul modificat al activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ce va fi supus, marţi, votului plenului comun al Parlamentului, stabileşte diminuarea indemnizaţiei cu până la 50%, pe o durată de maximum şase luni, pentru exprimarea votului prin mijloacele electronice prin utilizarea cardului de vot electronic al unui alt parlamentar, pentru desfăşurarea unui banner în plen sau în sălile în comisiilor comune, pentru înregistrarea sau transmiterea, în direct, a şedinţelor comisiilor comune, pentru violenţa fizică utilizată împotriva unui alt parlamentar sau demnitar, pentru violenţa verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar sau alt demnitar.

Prin excepţie, deputaţii sau senatorii pot transmite sau înregistra şedinţe ale plenului Parlamentului sau şedinţe comune ale comisiilor numai în perimetrul din sala de şedinţe alocat grupului parlamentar ai cărui membri sunt, sau în cazul celor neafiliaţi, în perimetrul alocat acestora.

Alte sancțiuni



Utilizarea violenţei verbale constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui alt parlamentar sau alt demnitar se poate sancţiona prin reducerea duratei luării de cuvânt la maximum 10 secunde pe intervenţie pentru o perioadă de până la trei luni în cadrul şedinţelor comune ale celor două camere, începând cu ziua aplicării sancţiunii disciplinare

O altă sancţiune este retragerea şi punerea la dispoziţia secretariatului general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, pentru o perioadă de până la şase luni, a personalului angajat sau autoturismelor repartizate grupului parlamentar care prin acţiunile sale pune în pericol bună a funcţionare şi siguranţa autorităţii publice a demnitarilor sau a angajaţilor acesteia în incinta Parlamentului.

"Abaterile care implică aplicarea sancţiunilor se constată de către Comisia care are în competenţă analiza problemelor de disciplină la nivelul camerei al cărui membru este parlamentarul a cărui sancţionare se propune la sesizarea preşedintelui de şedinţă, a unui grup parlamentar ori a unui deputat sau senator. Sesizarea se adresează preşedintelui camerei respective, în termen de cel mult 30 de zile de la data săvârşirii faptei", se mai arată în raportul Comisiei pentru Statutul senatorilor şi deputaţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel