Expulzare ambasador SUA din Germania. Partidele de stânga o cer

 Partidele de stânga din Germania au cerut marţi expulzarea noului ambasador american de la Berlin, apropiat al lui Donald Trump, acuzat de amestec în problemele interne şi de agravarea relaţiilor bilaterale deja tensionate, informează AFP. 

Richard Grenell se află în colimator atât pentru că a declarat duminică, site-ului de extremă dreapta Breitbart, că doreşte să 'susţină' dreapta dură în Europa, cât şi pentru că se comportă ca un 'vicecancelar german' - potrivit detractorilor săi - prin organizarea de întrevederi cu lideri ai altor ţări de prim rang aflaţi în trecere prin capitala germană. 

Liderul social-democrat Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, a cerut marţi rechemarea ambasadorului la Washington. 'Ceea ce face acest om este unic în diplomaţia internaţională', a declarat Schulz pentru dpa. 'Dacă ambasadorul german la Washington ar spune că este la post pentru a întări Partidul Democrat, el ar fi imediat expulzat', a adăugat Schulz, după ce l-a acuzat pe Grenell pe Twitter, afirmând că acţionează ca 'un ofiţer colonial al extremei drepte'. 

Una dintre personalităţile de seamă ale stângii radicale germane, Sahra Wagenknecht, a cerut de asemenea plecarea 'imediată' a ambasadorului, venit la post în urmă cu doar o lună. 

Nemulțumire în partidul Angelei Merkel 

Nemulţumirea începe să crească şi în guvernul condus de Angela Merkel. 'Grenell vrea să întărească curentele din Europa care caută să stopeze şi chiar să inverseze procesul de unitate european', a estimat marţi un responsabil pentru politică externă al partidului conservator al cancelarului federal, Jurgen Hardt. 

Critici se fac auzite şi în tabăra democraţilor din SUA. Într-un comunicat, senatoarea Jeanne Shaheen a amintit că ambasadorii 'nu trebuie să se amestece în politica locală sau regională susţinând partide politice, candidaţi sau cauze. Dacă ambasadorul Grenell nu vrea să se abţină de la declaraţii politice, el trebuie să fie rechemat imediat'. 

Astfel, o convorbire inaugurală prevăzută de multă vreme pentru miercuri între ambasadorul american la Ministerul german de Externe cu un secretar de stat, capătă o alură de convocare. 'Vom avea fără îndoială lucruri să ne spunem', a avertizat marţi şeful diplomaţiei germane, Heiko Mass. 

S-au cerut clarificări 

Berlinul a cerut deja luni, în urma interviului de pe Breitbart, 'o clarificare' din partea lui Grenell, acuzat că nu respectă regulile de neamestec şi neutralitate ale reprezentanţilor diplomatici. 

Potrivit interviului acordat Breitbart şi publicat duminică, diplomatul a declarat că a fost contactat de 'numeroşi conservatori din toată Europa' care i-au împărtăşit sentimentul unei 'actuale renaşteri' a acestei mişcări politice, amplificată de eşecul formaţiunilor politice de stânga. 

'Vreau să susţin şi alţi conservatori din întreaga Europă, alţi oficiali', a adăugat el, o declaraţie cel puţin neobişnuită venită din partea unui ambasador care ar trebui să aibă o poziţie neutră, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel