Exhumarea cântăreţului Johnny Hallyday, suspendată la solicitarea unei fiice a artistului

Autorităţile de pe insula franceză Saint-Barthelemy au suspendat autorizaţia ce viza exhumarea sicriului celebrului cântăreţ Johnny Hallyday, aşa cum ar fi dorit văduva sa, la solicitarea uneia dintre fiicele artistului, a anunţat joi preşedintele acestei colectivităţi teritoriale a Franţei, Bruno Magras, citat de AFP.

Confirmând o informaţie publicată în Le Figaro, Bruno Magras a precizat pentru AFP că a primit o cerere prin e-mail de la avocatul Laurei Smet, fiica cea mare a cântăreţului Johnny Hallyday. Laetitia Hallyday, văduva artistului, este pe cale să construiască un cavou familial în cimitirul Lorient de pe insula Saint-Barthelemy, chiar lângă mormântul în care renumitul rocker a fost înhumat pe 11 decembrie 2017, aflat în proximitatea mării.

Ea doreşte să transfere în viitorul cavou sicriul alb al cântăreţului, imediat după încheierea lucrărilor. 'Laetitia a încercat să acţioneze în forţă, fără ca Laura să fie informată în această chestiune. În absenţa unor informaţii despre acest subiect şi respectând textele de lege aplicabile, preşedintele Magras nu a avut altă alegere decât să amâne orice operaţiune de exhumare, atât timp cât moştenitorii nu vor fi ajuns la un acord unanim', a explicat pentru AFP avocatul Laurei Smet, Emmanuel Ravanas.

'Sper că Laetitia va înţelege într-o bună zi că nu poate să acţioneze singură şi că deciziile de acest gen presupun anumite discuţii... Dar, pentru a nu exista ambiguitate, Laura nu se opune în principiu niciunui proiect de cavou, cu condiţia să fie consultată în prealabil', a adăugat acelaşi avocat. Laetitia Hallyday a achiziţionat o concesiune şi a obţinut autorizaţia necesară pentru a construi un cavou familial la scurt timp după moartea soţului ei, decedat în urma unui cancer pe 5 decembrie 2017 la vârsta de 74 de ani.

Johnny Hallyday aprecia liniştea din Saint-Barthelemy, unde deţinea o vilă împreună cu soţia sa. Relaţiile dintre Laetitia Hallyday şi cei doi copii mai mari ai cântăreţului, Laura Smet şi David Hallyday, sunt tensionate. De peste un an, David Hallyday şi Laura Smet s-au angajat într-o bătălie judiciară pe termen lung împotriva Laetitiei Hallyday, pentru a obţine partea lor de moştenire din averea tatălui lor, de care se consideră privaţi în virtutea unui testament redactat în Statele Unite în 2014, prin care artistul şi-a lăsat moştenire întreaga avere ultimei sale soţii, Laetitia, şi celor două fiice ale lor, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel