Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  Ernest – Facebook. De ce nu are vedeta cont pe celebra rețea de socializare

Ernest se numără printre puținele vedete care nu au cont pe Facebook.

Cu privire la celebra rețea de socializare, Ernest, a spus, într-un interviu acordat DC News, că are și o parte bună, însă, trăgând linie, mai multe sunt dezavantajele. "Dacă ai fi în situația să te rupi de tot ceea ce înseamnă lumea în care ai trait până acum și să pleci pe alt continent, ai vrea să păstrezi legătura cu prietenii. Dar nu sunt în situația aceasta. Dacă am nevoie să iau legătura cu cineva, pun mâna pe telefon și sun. Sau dacă vreau să mă văd cu cineva, îl invit la o cafea. Mi se pare că dezavantajele acestui Facebook sunt mult mai multe decât avantaje", a spus Ernest.

"În mediul virtual, oamenii nu sunt ceea ce sunt ei. În mediul virtual, omul este altceva. Este ceea ce vrea el să fie, nu ceea ce este el de fapt", a mai spus Ernest.

Adevărată dramă

"Acei tineri, cei care vin din spate, pentru ei poate fi o adevărată dramă, de exemplu, dacă un comment sau o poză pe care au pus-o acolo, primește comentarii negative sau mult mai multe comentarii negative decât pozitive", a explicat acesta.

E ceva fals

De asemenea, a mai spus că este foarte ușor să demontezi, "să faci cu ou și cu oțet viața unui om în cinci secunde". "Repet, una este omul când te întâlnești cu el față-n față, și alta este când ești în fața unui monitor și scrii acolo ceva", a mai declarat Ernest.

[citeste si]

Totodată, a spus că privește Facebook ca pe o pierdere de timp. "Orice nimic ai făcut, trebuie pozat, pus acolo. E ceva fals", a concluzionat Ernest.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel