În urmă cu 99 de ani, în 27 martie 1918, Sfatul Ţării, recent constituit în urma declarării autonomiei Basarabiei, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor - 138 de deputaţi –, a adoptat într-un entuziasm greu de descris hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.
„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna, se uneşte cu mama sa, România.
Trăiască Unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi pentru totdeauna !”
(Actul Unirii, votat de Sfatul Ţării, la 27 martie 1918)
În vechea clădire a Sfatului Ţării,în chiar Sala în care în urmă cu 99 de ani „publicul zguduit de entuziasm, striga Trăiască România Mare, iar deputaţii şi întreaga asistenţă se îmbrăţişau şi se sărutau, ochii tuturor fiind înroşiţi de lacrimi de bucurie”, în prezent clădirea Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice şi Sala Senatului Academiei, miercuri 22 martie 2017, în prezenţa membrilor Senatului, a profesorilor şi studenţilor acestei prestigioase instituţii de învăţământ academic, dar şi a unor cunoscuţi oameni de cultură din Chişinău, a avut loc festivitatea de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, „Domnului Emil Boroghină, actor şi regizor, director fondator al Festivalului Internaţional Shakespeare, Preşedintele Fundaţiei Shakespeare Craiova, Vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare, Societar de Onoare al Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova, Membru al Senatului Uniunii Teatrale din România, pentru contribuţiile de mare valoare aduse teatrului românesc şi universal.”
În Laudatio-ul citit cu ocazia conferirii înaltului titlu, au fost evidenţiate meritele şi realizările cunoscutului om de teatru craiovean, ca actor, Director al Teatrului Naţional Craiova, Director fondator al Festivalului Internaţional Shakespeare şi Vice-preşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare.
Cu prilejul prezenţei sale la acest important eveniment, cu sprijinul şi în organizarea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”, Emil Boroghină a susţinut o Conferinţă despre Teatrul Naţional din Craiova şi Teatrul românesc în lume, a condus Atelierul de interpretare a poeziei româneşti culte şi populare şi a susţinut pe scena Teatrului Naţional Satiricus „I.L.Caragiale” din Chişinău, în 21 martie- Ziua Mondială a Poeziei şi 22 martie, recitalurile Recitindu-l pe Eminescu – La steaua care-a răsărit şi Ovidiu – Tristele şi Ponticele, dedicat împlinirii a 2000 de ani de la moartea lui Ovidiu la Tomis.
Referindu-se la recitalul Ovidiu – Tristele şi Ponticele, Irina Nechit unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi comentatori teatrali din Moldova, în cotidianul „Jurnal de Chişinău” din 24 martie 2017, scria următoarele:
“Emil Boroghină i-a făcut o onoare publicului de la Chișinău prezentând în premieră, pe 22 martie, Tristele și Ponticele lui Ovidiu. Scrise cu mai bine de 2000 de ani în urmă, versurile unuia dintre cei mai mari poeți ai lumii au puterea de a alunga, ca niște torțe, întunericul de pe tărâmul pruto-nistrean ce mai pare învăluit de invincibila noapte scitică.
Pe scenă nu a existat decor – nici o masă, nici un sfeșnic, nici un cuier, nici o coroană de lauri, nici perdele în pliuri, nici măcar un scaun. Doar actorul. Timp de aproape o oră și jumătate a stat în picioare, singur în fața spectatorilor amuțiți. Actorul nu purta costum teatral, ci straie simple, din ziua de azi. A renunțat la togă, tunică, la orice element spectaculos, a renunțat chiar și la gesturi. Avea în mâini doar o Carte. A ținut-o în decursul întregului recital, de fapt, s-a ținut de ea, s-a sprijinit de Carte ca de o coloană, ca de un toiag, ca de brațul lui Ovidiu.
Emil Boroghină a vorbit cu gura lui Ovidiu, sau invers, poetul latin s-a întrupat pe scenă, purtând chipul și împrumutând glasul lui Emil Boroghină.
Doar plescăitul valurilor întrerupe uneori tânguirile poetului trimis în surghiun la Tomis. Nici urmă de patetism în această formă de recital, arta oratorică nu e un ornament, o stratagemă actoricească, ci doar un instrument, o cale onestă de a aduce spre noi suferințele unui poet de geniu exilat în ținuturi depărate, glaciale, dușmănoase.
Și noi, care ne simțim exilați pe un pământ care ba e al nostru, ba nu mai e al nostru, nu putem decât să ne înghițim lacrimile, ascultând jelaniile lui Ovidiu-Boroghină. Atât de actuale, Tristele și Ponticele, atât de vii, izvorâte din răni care încă nu s-au închis și vor mai înflori peste veacuri. Poetul/actorul ne spune o dată și încă o dată și mai repetă, nu obosește să repete cât de mult îl doare despărțirea de Roma cea veșnic primăvăratecă, strălucitoare, cu grădini parfumate, cu chipuri dragi, cu vile și terase pline de prieteni, cu biblioteci noi și teatre de marmură, și cât de singur se simte printre barbari, într-un loc aflat la capătul lumii, pe țărmul Mării Negre, unde nu vezi nici o carte, nici o ființă adâncită în lectură, ci doar oameni cu arme, cu spade și săgeți, sălbatici nevoiți să îndure frigul, foamea, sărăcia, să lupte cu crivățul, cu năvălitorii care trec pe gheața Istrului (a Dunării).
Suferința revărsată în cuvinte, măreția unui suflet de poet pe care încep să-l venereze, chiar să-l iubească și geții de pe Pontul Euxin, intuind înrudirea spirituală cu el – toate componentele recitalului ne fac să-i resimțim forța cathartică și să ne dorim eliberarea de lanțuri, fie ele și imaginare.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
