Egiptenii se întorc la vot, după cinci zile de violenţe la Cairo

violente cairo
violente cairo

Egiptenii au început să voteze de miercuri dimineaţa în cel de al doilea tur al alegerilor legislative, organizate într-o treime dintre provinciile ţării, după cinci zile de confruntări între manifestanţi ostili puterii militare şi forţelor de ordine, la Cairo, soldate cu 14 morţi.

Secţiile de votare au fost deschise la ora locală 8.00 (8.00, ora României) într-o treime dintre provinciile egiptene, inclusiv la Gizeh (care cuprinde o mare parte din vestul oraşului Cairo), Suez (nord-est) şi Aswan (sud). Aceste alegeri sunt organizate pentru o treime din totalul mandatelor, care urmează să fie atribuite printr-un scrutin uninominal. Tot acum au loc alegeri şi pentru unele mandate care vor fi atribuite prin scrutin proporţional, care au fost amânate prin hotărâri judecătoreşti, în trei provincii, informează Mediafax.

Majoritatea mandatelor puse în joc în cadrul scrutinului uninominal vor fi atribuite printr-un "duel" între Fraţii Musulmani şi salafişti. Scrutinul se desfăşoară timp de două zile.

Nivelul de participare la primul tur, desfăşurat acum o săptămână, a atins 67 la sută, a anunţat comisia electorală duminică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel