Șefia PSD Timiș. Marian Neacșu discută situația filialei Timiș

Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, se va afla marţi după-amiază la Timişoara pentru a purta discuţii referitoare la situaţia organizaţiei judeţene Timiş. 

"Am discutat despre situaţia organizaţiei de la Timiş. Nu am luat o decizie propriu-zisă. Am convenit ca în cursul zilei de mâine şi poimâine eu să merg la Timişoara şi să discut acolo cu toţi factorii politici implicaţi. (...) Au fost discuţii exploratorii (cu domnii Dorel Căprar şi Petru Andea - n.r) ca până în momentul în care un for politic, fie BPN, fie CExN, stabileşte o conducere interimară, cei doi, domnul Căprar, ca lider la Arad, şi domnul Andea, ca decan de vârstă, să coordoneze activitatea filialei Timiş", a afirmat luni Neacşu luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al formaţiunii. 

Acesta a susţinut însă că, în acest moment, conducerea este asigurată de actualul preşedinte executiv al PSD Timiş, Călin Dobra. 

Totodată, secretarul general al PSD a mai spus că un alt motiv pentru care va merge în Timiş este ca să se asigure că decizia CExN în cazul lui Sorin Grindeanu va fi pusă în aplicare. 

"După cum ştiţi, domnul Sorin Grindeanu nu mai este membru al PSD. (...) Am consultat dimineaţă baza de date a partidului şi vă pot spune că în ea nu se mai regăsesc nici Victor Ponta, nici Cătălin Ivan. Sorin Grindeanu figura încă în baza de date, pentru că posibilitatea de eliminare din această bază de date aparţine organizaţiei. (...) Baza de date este un indicator statistic. Sorin Grindeanu figurează pentru că în ea operează organizaţia de bază, iar aceasta nu a formalizat hotărârea CExN. (...) Un alt motiv pentru care am decis să mă deplasez la Timişoara", a conchis Marian Neacşu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel