Dragnea: Unii colegi, din dorinţa de a fi haiduci la TV, se avântă fără să se gândească

Liviu Dragnea a spus că unii colegi din partid, din dorinţa de a fi 'puţin haiduci la televizor, se avântă uneori fără să se gândească' la paşii următori pentru obiectivul final şi a adăugat că este necesară revenirea la disciplina comunicării în PSD.

"Niciodată nu-mi bârfesc colegii la tv, dar nu o spun cu răutate - sunt unii colegi care, poate din superficialitate sau - vorbesc de cei de bună credinţă - din dorinţa de a fi puţin haiduci la televizor, se avântă foarte mult uneori fără să se gândească care este pasul 2, care este pasul 3 şi care este de fapt obiectivul final 2. Sunt colegi care au uitat că noi în 2016 am reuşit să câştigăm amândouă campaniile electorale cu un scor foarte mare, pentru că am avut foarte multă coerenţă atât în acţiune, cât şi în comunicare - inclusiv disciplină în comunicare. Asta a însemnat că din partea PSD toată populaţia înţelegea ceva. Adică, când vorbeam despre un subiect, toţi vorbeam acelaşi lucru, pentru că îl discutasem înainte, îl stabilisem înainte, pusesem pe masă toate argumentele, fusese analizat şi stabilisem care este calea corectă de urmat. Şi aici nu vorbim de manipulare, ci de lucruri corecte la care ne-am referit", a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

"Sunt unii colegi, de exemplu, care cred că dacă partidul este supus unui atac, poate e bine să se tulbure puţin apele, că poate dacă se tulbură apele ei mai fac un păsuţ mic spre ierarhie. Şi zic şi ei să se bage puţin în seamă. Dar vorbesc de un număr mic de colegi. Marea masă a partidului este foarte determinată, şi nu numai membrii de partid. (...) Şi oamenii cer lucrul ăsta, să se revină la coerenţa comunicării şi la disciplina comunicării din timpul campaniei electorale, pentru că asta arată că este un partid care ştie ce are de făcut şi care nu se abate de la obiectivele lui", a mai spus preşedintele PSD. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel