Dragnea-Firea, război. Chirieac: Faza finală. Gruparea parlamentară Firea

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat ultimele demisii din PSD, în contextul conflictului dintre liderul partidului Liviu Dragnea şi Gabriela Firea, printr-o intervenție telefonică la România TV.

"Nu ştiu câţi parlamentari are Ilfovul, dar aproape toţi vor merge cu doamna Firea. Ce se întâmplă în această dimineață este că războiul Dragnea-Firea intră în faza finală. Doamna Firea îşi retrage parlamentarii - dânsa a fost şef al organizaţiei şi şi i-a pus pe lista - şi în felul acesta creează o masă parlamentara în spatele său. Din cei mulţi care au semnat scrisoarea anti-Dragnea, au rămas foarte puţini. Avem o grupare parlamentară Firea, în acest moment. Asta se întâmplă, nimic altceva", a declarat analistul politic Bogdan Chirieac.

Astăzi, trei parlamentari au anunţat că demisionează din PSD, în semn de protest faţă de "modul autocrat în care este condus în ultima vreme partidul".  Este vorba despre Emanuel-Gabriel Botnariu, senator de Ilfov, Corina-Alexandra Bogaciu, deputat de Ilfov, Constantin-Cătălin Zamfira, deputat de Ilfov.

"Gabriela Firea se luptă, cu riscul pierderii sprijinului politic"

"Aşa cum a făcut-o în calitate de senator de Ilfov, în mandatul 2012 - 2016, aşa cum o face şi acum în calitate de Primar General al Capitalei, doamna Gabriela Firea se luptă, chiar cu riscul pierderii sprijinului politic, cu toţi cei care se opun, direct sau prin inacţiune, proiectelor menite să îmbunătăţească viaţa oamenilor.

În ce ne priveşte, am preferat să rămânem într-o zonă a demnităţii, a cinstei şi onoarei, şi vom acţiona în continuare în beneficiul românilor în general şi al ilfovenilor în particular. Vom sprijini toate măsurile benefice pentru ţară şi pentru oameni, indiferent cine le va propune, după cum ne vom opune tuturor acelor proiecte care servesc interese ilegitime, de grup sau partinice", au precizat cei trei parlamentari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel