Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că se duce o campanie foarte bine plătită ca programul de guvernare al PSD să nu fie pus în practică.
"Eu nu am de gând să cedez, cu toată această campanie foarte bine plătită, care are un singur obiectiv: ca acest program de guvernare să nu se pună în practică. Şi normal că ţinteşti pe cel care l-a propus, care l-a prezentat, care a condus şi care susţine în continuare această majoritate. Nu am de gând să cedez, pentru că dacă noi nu facem aceste lucruri în România, nu le va mai face nimeni niciodată", a afirmat Dragnea, la Craiova, la Conferinţa extraordinară a PSD Dolj.
Liderul PSD a subliniat că este o 'minciună sfruntată' faptul că PSD sau el ar "avea ceva" cu multinaţionalele.
"Dimpotrivă, am întâlnit din ianuarie până astăzi zeci de companii mari, uriaşe, atât din Europa, cât şi din SUA. În schimb, am o problemă cu companiile, indiferent de unde sunt, care nu plătesc taxe în România. Este necinstit, este incorect. Este necinstit să îmi doresc ca fermierii români să fie sprijiniţi ca să poată rezista în competiţia cu fermierii străini? Este incorect să îţi doreşti, aşa cum ne dorim cu toţii, ca medicii din România să aibă salarii comparabile cu cele din Europa şi să rămână în ţară? Eu cred că nu. Dacă vorbeşti ceva pentru ţara ta, se poate spune că nu eşti european? Oricare guvern din Europa se gândeşte în primul rând la ţara pe care o guvernează. Nicio companie cinstită nu are nicio tresărire, dar sigur că acele companii care mută banii din România eludând legea au o anumită teamă. Şi vreau să vă spun ceva: eu sunt un cetăţean european şi sunt mândru de asta şi respect orice ţară europeană, dar România o iubesc", a afirmat Dragnea, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu