Fostul primar din Deva, condamnat la patru ani de închisoare

Mircia-Muntean
Mircia-Muntean

Deputatul PDL Mircia Muntean, fost primar al municipiului Deva în perioada 1996 - 2012, a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, într-un dosar din 2004, în care a fost acuzat că a încheiat tranzacţii ilegale de terenuri cu un traficant de maşini de lux.

În acelaşi dosar, au mai fost condamnaţi Iosif Claudiu Man - un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, Ovidiu Horaţiu Boldor - 2 ani închisoare cu executare şi Cornel Moraru - 2 ani închisoare, în cazul acestuia pedeapsa fiind contopită cu o altă condamnare de trei ani primită în alt dosar. Instanţa supremă a admis acţiunea civilă formulată de statul român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi i-a obligat pe Mircia Muntean şi Iosif Claudiu Man (în calitate de moştenitor al inculpatului Iosif Man - decedat) la plata sumei de 333.743 USD sau echivalentul în lei, la care se adaugă dobânda de referinţă a BNR, calculată de la data de 25 martie 1999 până la data plăţii integrale. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Acesta este unul dintre cele mai vechi dosare penale aflate pe rolul instanţelor bucureştene, fiind trimis la Judecătoria Sectorului 3 în anul 2004, unde a stat nouă ani, până în februarie 2013, când a fost mutat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce Mircia Muntean a fost ales deputat PDL în circumscripţia electorală nr. 22 Hunedoara.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel