Dăncilă, întâlnire la Bruxelles, după noul refuz al lui Iohannis

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, joi, cu preşedintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald Lauder, în contextul vizitei de lucru pe care o efectuează la Bruxelles.

Potrivit unui comunicat al Executivului, întâlnirea a prilejuit un schimb "consistent" de opinii asupra cooperării României cu organizaţiile evreieşti, precum şi asupra educării societăţii la nivel european şi internaţional în spiritul toleranţei, nediscriminării, combaterii antisemitismului şi cultivării memoriei Holocaustului.

Totodată, ambele părţi au manifestat îngrijorare faţă de apariţia unor tendinţe populist-extremiste şi antisemite în Europa, care îşi găsesc reflectare la nivel politic, apreciind în acest sens necesitatea unei intensificări a eforturilor comune pentru combaterea acestora, inclusiv prin educaţia tinerei generaţii.

Astfel, arată comunicatul Guvernului, Dăncilă a reafirmat angajamentul constant al României în lupta împotriva antisemitismului şi a mulţumit pentru implicarea Complexului Educaţional Laude-Reut din Bucureşti în derularea unor proiecte educaţionale destinate tinerei generaţii.

Dorință de amplificare a cooperării

În acelaşi timp, ambele părţi au evidenţiat dorinţa de amplificare a acestei cooperări şi de intensificare a relaţiei de încredere şi a dialogului onest şi deschis. Oficialul român a informat despre intenţia Guvernului de la Bucureşti de a îi invita în România pentru o reuniune toţi reprezentanţii speciali privind combaterea antisemitismului.

Preşedintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald Lauder, a adresat mulţumiri pentru eforturile constante şi dedicate ale României pentru asumarea trecutului istoric, precum şi pentru onorarea memoriei victimelor Holocaustului.

El a adresat prim-ministrului României invitaţia de a efectua o vizită la New York, în toamna acestui an.

Ronald Lauder este, din iunie 2007, preşedinte al Congresului Mondial Evreiesc, care reprezintă comunităţile şi organizaţiile evreieşti din peste 100 de state ale lumii. Congresul Mondial Evreiesc a fost fondat în 1936, la Geneva, şi negociază, în numele comunităţilor, cu guverne, parlamente şi alte organizaţii internaţionale.

În 1986, Ronald Lauder a fost desemnat ca ambasador în Austria de către preşedintele Reagan. Apoi, activitatea lui s-a concentrat pe revitalizarea comunităţilor evreieşti din Europa Centrală şi de Est, afectate atât de evenimentele din perioada Holocaustului, cât şi de regimul comunist.

În 1987, a pus bazele Fundaţiei Ronald S. Lauder, care are în prezent 37 de filiale în state.

Vezi și: Nicolicea, după refuzul lui Iohannis pentru Vasilescu. Prima reacție din PSD

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel