Cum a fost Traian Băsescu ușurat de un dosar, din grabă

Președintelui Traian Băsescu i-a fost închis un dosar pe motiv de imunitate prezidențială înainte de a deveni prezidențiabil. Chiar dacă procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a declarat că, în perioada mandatului, dosarele aflate pe numele președintelui sunt înghețate, nu se prescriu și sunt reluate după ce scapă de imunitatea prezidențială, Traian Băsescu a reușit să scape de un dosar din graba ONPSCB. 

Recent, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a redeschis dosarul de spălare de bani al lui Traian Băsescu, privind tranzacțiile imobiliare cu Costel Cășuneanu. Dosarul fusese închis în anul 2004, pe motiv de imunitate prezidențială. Problema a fost că închiderea dosarului a fost realizată în perioada în care Traian Băsescu nu era președinte. Lucrarea a fost clasată în 17 decembrie 2004, iar Traian Băsescu a devenit președinte în 20 decembrie 2004. 

Iată ce nota ONPCSB în 17 decembrie 2004, potrivit Lumea Justiției

"De asemenea, precizam ca, in urma alegerilor prezidentiale desfasurate in data de 12.12.2004, Traian Basescu a castigat votul majoritar si in conformitate cu prevederile art. 82 (1) din Constitutia Romaniei, rezultatul alegerilor pentru functia de Presedinte al Romaniei a fost validat de Curtea Constitutionala. Fata de cele prezentate, in baza art.84 alin.2 din Constitutia Romaniei, Presedintele Romaniei se bucura de imunitate". 

În 20 decembrie 2004, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului este prezentată de către președintele CCR Hotărârea de validare a alegerii președintelui Romaniei. În aceeași zi, Traian Băsescu depune jurământul în fața Parlamentului. Articolul 83 din Constituția României prevede că "Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou ales". 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy