Cum a ajutat-o Lia Bugnar pe Maria Buză: "De ea se leagă toată viața mea. Îi mulțumesc pentru tot!"

Sursa foto: Facebook Maria Buza
Sursa foto: Facebook Maria Buza

Maria Buză a vorbit despre relația specială cu Lia Bugnar și cât de mult a ajutat-o.

"De Lia Bugnar se leagă totul în viața mea. A fost în toate momentele vieții mele când aveam nevoie să fiu îndrumată și încurajată. Cineva care să mă iubească, cineva care să îmi știe toate problemele, temerile mele, calitățile, defectele. Cineva care să mă așeze pe drumul meu și să îmi dea brânci. Lia Bugnar m-a luat de mână și împreună am mers la Academia de Teatru și Film, pe atunci, în anul 1993, și m-a înscris.

Toată vara m-a pregătit pentru examen. Mi-a ales repertoriul, am învățat împreună, cu plânsete, cu râsete, cu certuri, cu împăcări și multă răbdare a ei, părea că ne iese și că vom reuși. Așa a și fost. Am trecut de probele eliminatorii, am luat proba scrisă la literatura română și apoi examenul propriu-zis de susținut.

"Liei Bugnar îi mulțumesc pentru tot"

A fost totul foarte bine. A fost și un mic incident înainte de probele eliminatorii. Lia îmi dăduse o pălărie s-o am cu mine. Să o pun pe cap, să o țin în mână, să am un joc cu ea, să pot să îmi ascund emoțiile și să mă concentrez. Nu știu cum, dar, înainte să intru în sală, ia pălăria de unde nu-i! N-o mai găseam. Nu știu unde o rătăcisem.

Eram strigată să intru, că urmam pe listă, și eu le spuneam că nu, nu intru fără pălărie. Au stat și au așteptat. Am găsit pălăria și, liniștită, am intrat la examen și la… facultate! În octombrie, repede la liste să vedem cum stăm. Pe listă, printre primii admiși. Studentă la Teatru! Eram atât de fericită, că nu știam nici să mă bucur. Liei Bugnar îi mulțumesc pentru tot", a povestit Maria Buză pentru viva.ro.

Cel mai greu moment din viața ei

"Cea mai grea încercare din viața mea, din viața noastră, de fapt, a fost ziua în care l-am născut pe Andrei. Am ajuns la spital cu niște complicații mari de sănătate despre care nu știam în timpul sarcinii. Medicii nu știau cum să acționeze în starea în care eram. Nu era posibil să putem trăi amândoi. Și, atunci, George a fost lovit cu întrebarea: "Ce salvăm? Mama sau copilul?"

Din fericire, am avut parte de gardă și medici care au reușit minunea de a ne aduce pe lume copilul sănătos și pe mine m-au readus la viață! Greu, foarte greu! Dumnezeu a avut grijă de noi, de noi trei să fim fericiți, nu năpăstuiți!", spunea Maria Buză, într-un alt interviu tot pentru sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel