Cozmin Gușă, comentariu acid a adresa lui Liviu Dragnea

Crişan Andreescu / 12 mai 2017 / 09:52 Salveaza PDF Comentarii

Cozmin Gușă a comentat, joi seara, într-o intervenție  în emisiunea "Jocuri de Putere", rezultatele sondajului realizat de IMAS în exclusivitate pentru Realitatea TV. Consultantul politic este de părere că Liviu Dragnea, care a pierdut aproape 10 procente din încrederea românilor în ultimele trei luni, a devenit un "lider șchiop" pentru PSD.

Cozmin Gușă consideră că principalul câștigător potrivit sondajului IMAS este premierul Sorin Grindeanu si echipa sa guvernamentală, "o echipă disciplinată care nu a cedat după atacurile oamenilor lui Liviu Dragnea". Grindeanu a avut un parcurs coerent, echilibrat, pe gustul electoratului PSD, este de părere consultantul politic.

"Sunt câteva lucruri care pot fi remarcate. Când vor fi analizate cu atenție de actorii politici care sunt în prim-planul sondajului, ar trebui să le genereze o altă intenție de mișcare publică. 

Liviu Dragnea, victima "minciunii repetate", pe care electoratul a simțit-o
Scăderea accentuată a șefului PSD în încrederea electoratului este consecința unei acțiuni incoerente a acestuia și a minciunii repetate, este de părere Cozmin Gușă.

Potrivit sondajului IMAS realizat în exclusivitate pentru Realitatea TV, Liviu Dragnea a coborât de la un nivel de încredere de 32 la sută din ianuarie la circa 24 la sută în prezent. În schimb, 41% dintre români ar vota în acest moment cu PSD.

[citeste si]

"Această scădere accentuată a unui lider, care nu a fost nici măcar locomotivă în campanie, dar care a crescut pe baza victoriei partidului în alegeri, arată un refuz al electoratului PSD referitor la Liviu Dragnea. Legat de concluziile pe care cei implicați trebuie să le ia analizând rezultatele sondajului, PSD-ul se poate gândi că are un lider șchiop care nu numai că nu poate să tracteze partidul, ci în acest moment este "de refuzat", a explicat consultantul politic.

Potrivit lui Cozmin Gușă, la această scădere puternică de încredere care se vede în sondaj, se adaugă și mișcările intestine extrem de dure la adresa sa. Liviu Dragnea are probleme serioase în partid, după cum s-a văzut în discuțiile din ședința Comitetului Executiv.

"Este un caz școală: liderul PSD își pierde în mod accentuat favorabilitatea, printr-o acțiune incoerentă și din cauza minciunii repetate, pe care electoratul a simțit-o", a mai precizat Cozmin Gușă.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27