Corina Crețu, mesaj din Parlamentul European: Simplificarea accesului la fondurile europene este un proces esențial

Corina Crețu, mesaj în Parlamentul European / Foto: Facebook
Corina Crețu, mesaj în Parlamentul European / Foto: Facebook

Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european pentru Politica Regională, a transmis un mesaj important în Parlamentul European.

Europarlamentarul Corina Creţu, a prezidat marți, în Parlamentul European, audierea publică din Comisia pentru Control Bugetar privind simplificarea accesului la fondurile europene. Mesajul său central a fost acela că "simplificarea accesului la fondurile europene este un proces esențial".

“Mesajul meu central a fost acela că simplificarea accesului la fondurile europene este un proces esențial, care odată implementat de Statele Membre ar fi nu doar un succes politic major, ci ar transmite și un mesaj foarte puternic: și anume, acela că preocuparea pentru transformarea în bine a vieții oamenilor este cât se poate de reală”, a transmis Corina Crețu, raportor al Comisiei CONT pentru acest dosar, după audiere.

 

Crețu: Responsabilitatea e acum în mâinile Guvernelor naționale

Corina Crețu a precizat că reducerea birocrației și simplificarea procedurilor administrative sunt solicitări din partea beneficiarilor din absolut toate statele membre, iar decidenții nu pot face abstracție de ele.

"Reducerea birocrației și simplificarea procedurilor administrative sunt solicitări din partea beneficiarilor din absolut toate Statele Membre, iar noi nu putem face abstracție de ele. În același timp, însă, aceste măsuri trebuie acompaniate de verificări atente, astfel încât să menținem o garanție cât se poate de puternică privind cheltuirea corectă a banilor. Este la fel de adevărat că toate acestea necesită și o capacitate administrativă sporită, dar responsabilitatea e acum în mâinile Guvernelor naționale, care trebuie să se asigure că simplificarea devine o realitate la nivel local, ”pe teren”, renunțând la supra-reglementare. Sunt eforturi semnificative, dar acestea vor fi doar înspre binele cetățenilor.", se arată într-un mesaj postat de Corina Crețu pe pagina ei de Facebook.

La audierea prezidată de fostul comisar european pentru politică regională au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Curții de Conturi Europene, ai Comitetului Regiunilor și ai Consiliului European al Municipalităților și Regiunilor. Intervenția integrală a europarlamentarului Corina Crețu o puteți vedea ăn videoul de mai jos.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy