Continuă aglomerația la frontiere. Românii se întorc acasă de Paști, dar intră direct în izolare

Este aglomerație la punctele de trecere a frontierelor, pe sensul de intrare în țară. Românii aflați la muncă în străinătate se întorc acasă de Paști, dar intră în izolare pentru 14 zile. 

În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au trecut aproximativ 19.800 persoane, cetățeni români și străini şi peste 14.500 mijloace de transport. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 10.100 persoane cu 7.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 9.700 persoane cu 6.600 mijloace de transport.

În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât și pe fâșia de frontieră. Zilnic, aproximativ 4.500 de polițiști de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 10.300 de persoane şi 8.200 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 6.200 de persoane cu 4.100 mijloace de transport.

Cei care intră în țară intră direct în izolare

Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel