Constanţa. Un tânăr a căzut de la balcon în timp ce fuma o ţigară | DCNews
Cele mai citite

Constanţa. Un tânăr a căzut de la balcon în timp ce fuma o ţigară

ambulanta_00173800
Ambulanță

Un tânăr de 23 de ani a scăpat cu viaţă după ce a căzut luni de la etajul doi, de pe balconul apartamentului unui bloc din Năvodari, bărbatul suferind traumatisme la membrele inferioare, potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa.

Deşi iniţial s-a crezut că bărbatul s-a aruncat de la etaj, după spusele celor care au alertat autorităţile sunând la numărul unic de urgenţă 112, se pare că acesta s-ar fi dezechilibrat în timp ce fuma o ţigară şi a căzut în gol.

"Prima ipoteză este cea potrivit căreia s-a dezechilibrat în timp ce fuma o ţigară", conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Tânărul era conştient când a fost preluat de un echipaj de la SAJ şi a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Ancheta poliţiştilor în acest caz este în derulare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close