Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Chimistul Funeriu predă lecții de educație sexuală copiilor

Daniel Funeriu s-a exprimat pe tema legii educației sexuale în școli.

Acesta a punctat mai multe aspecte, printre care următoarele:

''A apărut o lege cu privire la “educația sexuală” de a cărei utilitate mă îndoiam, pentru că există și acum prevederi curriculare clare. Dar care nu se prea aplică. Ideal, educația referitoare la viața sexuală ar trebui livrată tinerilor în cadrul unei familii călduroase și armonioase. Știm însă că acest lucru nu se petrece întotdeauna, de aceea școala trebuie să suplinească această lacună.

Nimeni nu trebuie să intre cu bocancii în sufletele adolescenților, dar nici nu trebuie să-i lăsăm de izbeliște în fața necunoscutului. De fapt, obligația noastră este să evităm cele două extreme: ale hipersexualizării, propovăduite, adesea agresiv, de unii pentru care practicile sexuale sunt principala preocupare în viață, și cealaltă extremă, nu mai puțin agresivă, pentru care sexul este subiect tabu, lăsându-i pe copiii noștri dezarmați în fața propriei lor biologii. Să fim, totuși, oameni normali la cap și generoși cu tinerii noștri!

Avem o lege. Bună, rea, cum este ea, trebuie să o aplicăm. Pun aici câteva chestii de bun-simț și vechi de când lumea, pe care oricine le poate livra copiilor. Nu e nevoie de nimic mai mult pentru a-i învăța să își protejeze sănătatea, totodată respectându-le intimitatea, lăsându-i să descopere magia vieții romantice și ținând cont de sensibilitățile emoționale, cuturale și religioase ale fiecăruia. Nimeni nu trebuie să intre cu bocancii în sufletele adolescenților, dar nici nu trebuie să-i lăsăm de izbeliște în fața necunoscutului.

De citit de către copii, profesori și părinți


Începând cu vârsta de 12-13 ani e firesc să simțiți schimbări în corpul și mintea voastră. Ele sunt normale, chiar dacă uneori vi se pare că sunteți ca o chitară electrică cu butoanele date la maxim: orice eveniment din jur vă provoacă simțăminte puternice, totul te enervează, azi ești terminat de tristețe, mâine ești în spațiul intergalactic de fericire. Dacă aveți neliniști sau întrebări, nu ezitați să vorbiți deschis cu părinții sau un medic.  E “jobul” lor să vă fie alături și o vor face cu drag. Să vă zic un secret despre părinți: nu există prostie pe care voi să o faceți azi și părinții voștri să nu o fi făcut în tinerețe. Dacă i-ați vedea acum pe părinții voștri la vârsta de 14 ani, nu v-ar veni să credeți câte prostii făceau și ei.

Așa că ei știu deja cum să prevină sau să repare orice prostie faceți și sunt cei mai buni prieteni în caz de probleme. Totul e să vorbiți cu ei și să le arătați că o faceți cu dragoste. Și… să nu credeți că le puteți ascunde ceva: și ei au ascuns chestii părinților când aveau vârsta voastră (și atunci era mai ușor de ascuns ca acum) și știu toate șmecheriile. Doar se prefac, uneori, că nu observă, pentru că nu au chef de scandal.

Fetele trec la vârsta asta printr-un moment delicat: intrarea în viața de femeie aduce ciclul menstrual care, oricum am lua-o, nu e o chestie plăcută. Adesea dureri, schimbări de comportament, nevoi igienice sporite și, din păcate, uneori și jenă față de cei din jur, mai ales dacă părinții sau școala nu au explicat această tranziție firească. Uneori băieții prost crescuți mai fac și glume tâmpite pe acest subiect, ceea ce nu ușurează situația.

Așa că băieți: fiți civilizați și să știți de la mine că a face glume deocheate arată doar că sunteți neciopliți, nu că sunteți cool. Gândiți-vă cum ar fi să veniți la școală, să dați teze, lucrări de control, să faceți sport și să aveți dureri nasole de burtă trei zile pe lună… Așa că țineți-vă glumele proaste pentru voi. Evident, din momentul în care fetele au ciclul menstrual, ele pot să rămână gravide și să facă copii.

Și la băieți lucrurile se petrec destul de repede, însă mai târziu ca la fete. Adesea la vârsta asta fetele se plâng că băieții din clasa lor se comportă infantil și au dreptate. La băieți vocea se schimbă, organele sexuale își schimbă dimensiunile (alt subiect de glume proaste) și veți observa uneori dimineața pete albicioase în pijama, ceea ce înseamnă că ați devenit bărbați: organismul vostru produce spermă deci… bine ați venit în viața de adult. Felicitări, de acum puteți avea copii! Privește-te dimineața în oglindă și bagă-ți bine în cap: de azi nu mai ești copil. Cool!

Pe la vârsta asta colegii de sex opus, care înainte erau doar parteneri de joacă, vor produce în voi senzații noi: vei simți o atracție emoțională și, uneori, fizică față de o colegă, un coleg ți se va părea atragător și vei dori să petreci timp cu el sau ea, te întristezi dacă nu te bagă în seamă, vrei să epatezi… E ceea ce adulții numesc prima dragoste. Eu am avut-o la 15 ani și din păcate nu a fost împărtășită atunci. Abia peste vreo 20 de ani mi-a spus tânăra domnișoară că simțea la fel dar… eram amândoi timizi. Se întâmplă. Nu este însă NIMIC rău sau rușinos să te îndrăgostești.

E chiar plăcut, te stimulează să fii mai bun pentru a-i arăta persoanei iubite că o meriți, te culci seara cu gândul la ea și dimineața abia aștepți să o vezi. Iar când o vezi… abia dacă poți să-i spui un cuvânt de emoție… Nu te îngrijora, așa am pățit toți. Dacă ești un tip fain încerci să te relaxezi și să găsești subiecte inteligente de conversație. De exemplu eu învățam multe despre orașul în care eram și povesteam fetelor despre clădiri, nume de străzi și încercam să fiu amuzant.

Vă mai dau un truc: fetelor le plac băieții îngrijiți: curați, unghii tăiate, haine curate și călcate, părul spălat și pantofii impecabili. Nu ezitați să folosiți deodorant, faceți-vă freze cool dacă vă plac, dar întotdeauna fiți îngrijiți. E un bonus pentru băieți să știe să gătească și să fie gospodari.

Fumatul sau trasul dintr-un joint nu mai impresionează pe nimeni, ba chiar e destul de rău văzut. Dacă părinții v-au cumpărat o mașină sau motocicletă, nu fiți proști că puteți muri în accidente încercând să impresionați… Pe scurt, dacă simți față de o fată sau un băiat chestii pe care nu le-ai simțit înainte, sfatul meu este să îi vorbești deschis respectivei sau respectivului, în limbajul care îți vine, dar întotdeauna politicos și fără să stânjenești. Probabilitatea e destul de mare să primești un răspuns negativ. Dacă se întâmplă… bad luck, dar nu ești nici primul și nici ultimul.

Ce-i de făcut dacă te refuză? Ei bine… să fii mai bun, învățând, și să fii mai frumos făcând sport, pentru ca data viitoare să fii admirat! Nu are rost să insiști, fii curtenitor și retrage-te politicos. Cultivă relația dacă ți se permite, nu fi invaziv, ia-ți timpul necesar să arăți că ești bun, și la școală și în afara ei și, mai ales, fă mult sport. Că ești fată sau băiat, take it from me: dacă faci sport vei fi mai frumos și mai atractiv, iar viața îți va fi muuult mai plăcută.

Învață să te comporți elegant în public: nu scuipa, nu țipa când vorbești, nu te da cocoș când nu știi despre ce e vorba, dar nici nu fi mutulică timorat. Masculinitatea nu înseamnă brutalitate, violență sau nesimțire, nici sprâncene epilate sau tatuaje cu duiumul. Masculinitatea înseamnă să fii politicos, sigur pe tine, gata să protejezi, să ai un corp frumos pentru că l-ai cultivat, să fii elegant și cultivat, îngrijit, natural și calm. Astea nu vin de la sine, trebuie să le educi, dar merită.

5) Că ești băiat sau fată, aproape inevitabil vei descoperi că la vârsta asta vei avea vise erotice: te vei gândi la părțile ascunse ale sexului opus, vei visa săruturi tandre, poate și alte lucruri necunoscute până acum. Vei descoperi, accidental sau nu, că sunt o serie de metode prin care îți vei provoca singur plăceri pe care înainte nu le cunoșteai.

I have news for you: nu e nimic anormal. Nu ți se va întâmpla nimic rău. Nu vei orbi, nu îți vei pierde auzul, eventual te vei simți mai relaxat și puțin tensionat. E oarecum firesc să te simți rușinat(ă) sau vinovat(ă), dar depășește momentul. Dacă vreun adult ”te prinde” s-ar putea să nu fie chiar plăcut, unii părinți, în loc să se prefacă că nu au văzut nimic pentru a nu te pune într-o situație jenantă, s-ar putea să te ia la rost, caz în care cel mai practic e să încerci să ceri sfaturi.

Majoritatea părinților îți vor spune că li s-a întâmplat și lor și te vor sfătui să fii discret. Dacă părinții găsesc în istoricul computerului site-uri mai deocheate și te ceartă, rămâi calm și cere sfaturi, transformă eventuala ceartă într-o oportunitate de dialog cu părinții. Întrebarea ”tu, iubit părinte, la vârsta mea cum te informai?” face minuni. Confruntarea nu are rost, uneori părinții acceptă mai greu că bebe al lor iubit a devenit adult… Asta este prima lecție adevărată despre sex: viața erotică ține de intimitatea fiecăruia, nu e ceva ce are vocația de a fi expus în public.

6) În sfârșit ziua cea mare a venit: ai prietenă sau un prieten, vă simțiți apropiați, faceți plimbări romantice ținându-vă de mână, deveniți intimi și… simțiți dorința de a face dragoste, de a vă oferi unul altuia. Tot normal până aici, dar trebuie să cunoașteți câteva ”reguli” de bază. Prima și cea mai importantă: fiți selectivi, nu vă aruncați în brațele oricui. Luați-vă timp să profitați de sentimentele pe care le aveți și să vă asigurați că persoana respectivă le și merită.

Regula de bază pentru voi, băieții, este să înțelegeți că NU înseamnă NU. Nu există ”de fapt spune NU pentru că îi e rușine, dar pentru că și-a dat jos bluza știu eu că e DA”. Când o femeie spune NU, asta înseamnă exact NU. Orice insistență după un ”NU” este nu doar nepoliticoasă dar și adesea o invazie a intimității pedepsită de lege. De fapt adesea nici nu trebuie să aștepți până spune nu, femeile au numeroase moduri prin care îți arată că nu ești binevenit.

E OBLIGATORIU, nu opțional, să oprești orice avans dacă simți, prin gesturi, priviri, atitudini, cuvinte, că ești respins. Invadarea intimității unei femei este cel mai nasol lucru pe care un bărbat îl poate face și te descalifică. Fetelor le-aș spune să nu ezite să spună NU sau NU ACUM dacă nu se simt pregătite. Nu e nici plăcut, nici cool, nici… nimic să faci dragoste dacă nu ești pregătită. Nu o fă pentru că prietenele tale o fac sau pentru că tipul respectiv e ”popular și dorit de toate fetele”.

Le-aș mai sfătui să nu se pună în situații de risc: să nu meargă în locuri necunoscute cu necunoscuți, să fie prudente în ceea ce lasă băieților să înțeleagă despre dorințele lor. S-ar putea să aveți surprize neplăcute chiar din partea unor băieți, aparent bine crescuți, pe care credeați că-i cunoașteți: e greu de prezis cum va reacționa un bărbat pus în situația unui refuz: majoritatea sunt civilizați, dar unii pot deveni insistenți, poate chiar violenți.

Nu trebuie să abordați relația cu un băiat cu frică, majoritatea covârșitoare a băieților sunt OK, dar e bine să o abordați cu prudență și să cunoașteți bine băiatul înainte de ”a merge mai departe”. Sfatul meu, atât pentru fete cât și pentru băieți, e să nu ezite să vorbească cu părinții și să ceară sfaturi. Cei mai mulți părinți vor fi fericiți când copiii le cer astfel de sfaturi. Pe mine cel mai bine m-a sfătuit mama primei mele prietene, care voia să se asigure că fiica ei va avea o primă experiență romantică frumoasă (...) '', potrivit site-ului edupedu.ro.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy