CEx PSD: Zi decisivă pentru Șerban Nicolae

Subiectul legat de proiectul legii graţierii, care în forma finală nu va cuprinde graţierea faptelor de corupţie, va fi tranşat în cadrul unui Comitet Executiv Naţional al PSD, care va avea loc miercuri, la Palatul Parlamentului. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat luni că pe ordinea de zi figurează situaţia privind legea graţierii şi a admis că vor exista şi sancţiuni, cel mai vizat fiind Şerban Nicolae, preşedinte al Comisiei juridice din Senat. 

"Nu domnul Şerban Nicolae va hotărî cum rămâne cu acest subiect, eu cred că Comisia juridică de la Senat a încurcat destul de mult această lege, că cea mai bună variantă pentru moment este ca legea să plece din Senat aşa cum a venit de la Guvern, pentru că s-a schimbat de foarte multe ori acolo şi eu sunt foarte nemulţumit. Miercuri, la ora 10,30, vom avea un Comitet Executiv Naţional, unde vom discuta şi subiectul ăsta, dar şi alte subiecte", a precizat luni Liviu Dragnea, într-o declaraţie făcută la Parlament, potrivit Agerpres.

El a menţionat că raportul Comisiei juridice a Senatului referitor la legea graţierii se poate întoarce în acest for, adăugând că ar dori ca legea să nu vină de la Senat prin adoptare tacită. 

Întrebat dacă Şerban Nicolae ar trebui să-şi dea demisia sau să facă un pas înapoi, Dragnea a arătat că-şi va rezerva acest drept de decizie în partid. 

El s-a declarat dezamăgit de modul în care a funcţionat Comisia juridică de la Senat condusă de social-democratul Şerban Nicolae. 

Într-o intervenţia la Antena 3, senatorul PSD Şerban Nicolae a afirmat săptămâna trecută că nu a încălcat vreo decizie de partid sau a coaliţiei de guvernare prin faptul că a susţinut amendamentul cu privire la graţierea faptelor de corupţie, în condiţiile în care nu s-a luat nicio decizie în PSD în acest sens. 

"Un lucru important de spus de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost acela că nu s-a discutat în partid şi nu s-a luat o decizie privind aceste chestiuni cu graţierea sau cu corupţii sau cu necorupţii. Nu am încălcat vreo decizie de partid sau a coaliţiei sau a Guvernului sau a programului de guvernare. Ce anume are să îmi reproşeze, nu cred că se va feri să îmi spună direct, de faţă cu ceilalţi colegi sau între patru ochi', a afirmat Nicolae. 

El susţine că există o stare de tensiune, iar ceea ce se întâmplă în aceste zile nu afectează în vreun fel formaţiunea social-democrată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel