Ce spunea Fenechiu despre Gruia Stoica, înainte de aflarea sentinței

relu fenechiu
relu fenechiu
Cu o puțin timp înainte să afle sentința în dosarul „Transformatorul”, Relu Fenechiu a remis o declarație de presă în care vorbește despre genul de afaceri pentru care ar fi fost arestat preventiv proprietarul GFR, Gruia Stoica. Iată declarația de presă a lui Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor: „Cu privire la cazul Gruia Stoica și licitația Complexului Energetic Oltenia, doresc să fac câteva precizări: Eu am avertizat, chiar dinainte de a fi ministru, asupra faptului că unul dintre principalele motive pentru care CFR Marfă a ajuns să înregistreze pierderi atât de mari a fost acest gen de corupție, și anume înțelegeri dintre conducerile ministerului și ale companiei cu reprezentanții companiilor private competitoare. Acestea, fiind informate cu privire la prețurile ofertate de către CFR Marfă, câștigau licitațiile împotriva companiei de stat. Când am ajuns în funcția de ministru, am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a termina cu acest flagel, iar rezultatul eforturilor mele s-a văzut prin faptul că, pe perioada mandatului meu, CFR Marfă a câștigat toate licitațiile la care a participat. În legătură cu domnul Dragoș Drăghici, în primul rând, vreau să îmi exprim amărăciunea cu privire la accidentul vascular cerebral pe care l-a suferit și îi doresc o însănătoșire cât se poate de rapidă. Sper că domnul Drăghici a rămas același om integru pe care l-am cunoscut, care, cel puțin în discuțiile cu mine, a fost mereu cel mai mare dușman al acestui tip de afaceri. Am avut încredere deplină în dumnealui și îmi doresc foarte mult ca, în urma tuturor cercetărilor, să se constate faptul că nu a putut fi corupt”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel