Europarlamentarul Laurențiu Rebega a cerut explicații Comisiei Europene cu privire la revolta transportatorilor.
”Pentru a veni în ajutorul transportatorilor români supuși unor practici anti-concurențiale și a face lucrurile să se miște, am adresat Comisiei Europene o întrebare cu solicitare de răspuns scris, pe acest subiect. Comisia a răspuns în binecunoscutul și dulcele-i stil birocratic. Comisia dă dreptate transportatorilor români în disputa cu Franța și Germania, dar... are mâinile legate și mai multe nu poate.” declară europarlamentarul Laurențiu Rebega.
”Sunt REVOLTAȚI”
El adaugă: ”Deși unul dintre principiile fundamentale ale pieței comune europene este libera circulație a bunurilor și serviciilor, unele state membre ale UE interpretează diferit acest lucru. Transportatorii rutieri români sunt revoltați de practicile protecționiste, anti-concurențiale și discriminatorii, în special din Germania și Franța. De exemplu, invocând lupta împotriva dumpingului social și protecția angajaților, statul francez impune conducătorilor auto care operează pe teritoriul acestei țări, chiar și câteva zile, să fie plătiți cu salariul minim pe economie din Franța. Toți angajatorii trebuie să ofere șoferilor condiții sociale demne, iar nerespectarea acestei obligații este amendată cu 30 000 de euro și un an de închisoare.”
[citeste si]
Vicepreședinte al Grupului Europa Națiunilor și Libertății a adăugat: ”Transportatorii din România, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia (toată Europa de Est), statele baltice - Letonia, Estonia și Lituania, Spania și Portugalia sau cei din afara spațiului comunitar, precum Turcia, Ucraina și Republica Moldova se simt, pe bună dreptate, nedreptățiți. Ce face Comisia în această situație? Comisia Europeană recunoaște practicile ca anti-concurențiale, notifică și deschide, în luna mai 2015, procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Germaniei, dar acțiunile sale nu produc niciun fel de efecte. Am întrebat Comisia Europeană ce măsuri va lua în aceste condiții. Comisia s-au uitat în jos, feciorelnic, și a recunoscut că mai multe nu poate: `Proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Germaniei și Franței sunt pendinte. În plus, Comisia a decis să emită, la 27 aprilie 2017, o scrisoare de punere în întârziere pentru Austria. Cu toate acestea, Comisia nu poate suspenda aplicarea dreptului național`. Așa se face că statele își continuă nestingherite treaba și continuă să aplice prevederi anticoncurențiale, profitând astfel de slăbiciunile Bruxelles-ului.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu