CCR - Iohannis, sesizare respinsă. Chirieac, scenariu exploziv: Ce va face președintele

Ema Apostu / 06 Martie 2019 / 12:14 Salveaza PDF Comentarii
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Curtea Constituţională a României a respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea bugetului de stat pe anul 2019, stabilind că actul normativ este constituţional. Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat decizia Curții.

Ce va urma după decizia CCR

 

"Preşedintele nu cred că se va năpusti să promulge Legea bugetului, acum, după-amiază. Cred că o va întârzia cât poate. Altminteri, nu are sens. De ce a mai făcut ce a făcut? Putea să îi dea drumul de pe 15 februarie. Probabil că va abuza de toate prerogativele pentru a amâna Legea bugetului pentru că, odată cu aceasta, bugetele locale nu pot fi construite. Înţeleg că ele trebuie ţinute pe site-ul fiecărui UAT, trei săptămâni, votate, discutate. În cel mai bun caz, am avea buget în jur de 15 aprilie. Cred că preşedintele va întârzia", a declarat analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.

Vezi și: Tudorel Toader, anunț înainte de moțiune: Pentru ce aş face asta?

Ce înseamnă această amânare pentru cetăţeni

 

"Avem o problemă, înţeleg de la experţi, după 31 martie, când nu mai poate fi debitat 1/12 din bugetul de anul trecut, cum se întâmplă acum. Şi asta fără investiţii, ci doar pentru plăți curente. Nu ştiu ce va fi după 31 martie. Intră România în shutdown, cum s-a întâmplat cu SUA? Probabil că vor da un fel de ordonanţă de urgenţă, să poată debita în continuare 1/12 şi după 31 martie. Înţeleg că legiuitorul nu şi-a imaginat că intrăm în zona asta aberantă, în care pur şi simplu te opui la orice şi blochezi orice. Asta este situaţia, astăzi, la noi în ţară!", a mai adăugat Bogdan Chirieac.

Acest articol reprezintă o opinie.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27