CCR, decizie crucială cu privire la eliminarea a 102 taxe

CCR analizează astăzi constituționalitatea legii care prevede eliminarea a 102 taxe nefiscale. 

Legea a fost inițiată de președintele PSD, Liviu Dragnea, și a fost contestată de președintele Klaus Iohannis. Președintele susține eliminarea acestor taxe ar putea afecta supraviețuirea unor instituții publice și ar avea un impact prea mare asupra bugetului. 

Klaus Iohannis a susținut că prin această lege sunt încălcate normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al legalităţii, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum şi cele care guvernează bugetul public naţional.

A acuzat încălcarea atât a normelor constituţionale, a Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, cât şi a Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016. Klaus Iohannis mai susține că Parlamentul trebuia să identifice în mod concret şi sursa de finanţare necesară pentru aplicarea legii şi să găsească soluţii concrete, având în vedere faptul că eliminarea simultană a acestor taxe implică o reducere importantă a veniturilor bugetare, în condiţiile în care serviciile publice pentru care acestea se achitau trebuie prestate în continuare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel