Cartianu lui Ponta: Scuze sau proces pentru ”salariul” de 7000 euro

Grigore-Cartianu dc
Grigore-Cartianu dc

Grigore Cartianu a reacţionat la afirmaţia premierului Victor Ponta - care spunea că ziaristul e plătit cu 7.000 de euro pentru a-l înjura pe şeful Guvernului -  somându-l marţi pe liderul social-democraţilor să-şi ceară scuze pentru afirmaţiile sale sau îi va intenta un proces pentru calomnie.

Ziaristul Grigore Cartianu îl atenţionează pe cel despre care spune că minte de trei ori într-o frază, să-şi prezinte scuzele pentru declaraţiile ”mincinoase” făcute luni. ”Îl somez pe Victor Ponta să-şi ceară scuze pentru afirmaţiile mincinoase la adresa subsemnatului. Dacă n-o va face, îl voi acţiona în judecată pentru calomnie. Iar ca despăgubiri, îi voi cere diferenţa dintre cei 7.000 de euro pomeniţi la Gâdea şi veniturile mele reale, pe întregul an 2012”, a scris ziaristul într-un editorial al cotidianului Adevărul. Grigore Catianu neagă faptul că ar primi un asemenea salariu.

Menţionând că nu mai e loc de ”glumiţe,” directorul editorial al Adevărul a ţinut să facă unele precizări.

”1. Nu am fost plătit niciodată, direct sau indirect, de „instituţii publice conduse de PDL" sau de vreun alt partid.

2. Conduita mea publică, de ziarist „care scrie un editorial pe zi", nu este influenţată de „supărarea" că „noul guvern a început să taie bani". Pur şi simplu, Guvernul Ponta nu mi-a tăiat niciun ban.

3. N-am înţeles exact ce înseamnă „câştigă 7.000 de euro" (la timpul prezent). Pe zi? Pe săptămână? Pe lună? Pe an?

4. Când afirmă că subsemnatul „nu plăteşte taxele la stat de ani de zile", şeful Guvernului alunecă periculos pe teritoriul calomniei. Personal, am obiceiul de a mă interesa periodic, la Administraţia Fiscală, despre situaţia personală: sunt cu taxele la zi?,” a scris jurnalistul.

Totodată, Grigore Cartianu se autodenumeşte ”duşman al poporului,” deoarece premierul iese public şi spune că ziaristul nu-şi plăteşte taxele, chiar dacă acest lucru este fals, după cum afirmă autorul editorialului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel