Cantitate impresionantă de droguri capturată în SUA

Poliţia comitatului Santa Barbara din statul american California a confiscat săptămâna trecută circa 20 de tone de canabis şi 350.000 de plante de pe un teren de lângă localitatea Buellton din Santa Ynez Valley, după o investigaţie de două luni cu privire la cultivarea frauduloasă, au anunţat oficiali ai comitatului, informează dpa.

Anchetatorii cred că persoanele care cultivau canabis au obţinut în mod fraudulos licenţe temporare şi provizorii pentru cultivarea a circa 187 de acri (75,6 hectare) de teren, din care mai mult de 60 de acri erau folosiţi pentru cultivare de canabis, potrivit unui comunicat al poliţiei comitatului.

A durat patru zile să fie confiscată cantitatea de canabis şi distruse circa 350.000 de plante, dintre care unele pe cale să fie recoltate. Autorităţile au executat mai multe percheziţii în comitatele Santa Barbara şi San Luis Obispo. Investigaţia este rezultatul unor plângeri şi informaţii venite din partea mai multor persoane. Proprietarul terenului nu a fost localizat, a mai informat poliţia comitatului Santa Barbara.

Oficialii Comitatului Santa Barbara au încercat să atragă cultivarea canabisului în zonă, iar fermele din comitat au primit 35% dintre toate licenţele pentru cultivarea acestei plante emise în statul California în acest an, în pofida faptului că acest comitat reprezintă doar 1,8% din terenurile statului. Supervizorii din comitat au votat să nu limiteze anvergura şi numărul operaţiunilor de cultivare şi au decis să le taxeze în funcţie de venitul brut în loc de suprafaţa pentru care a fost emisă licenţa.

Drept rezultat, unele crame pentru degustare de vinuri situate mai jos de terenurile de cultivare erau inundate de miros de canabis, iar printre casele din comitat se puteau vedea rânduri de sere din plastic pentru cultivarea acestei plante. Biroul Avocatului din comitatul Santa Barbara analizează cazul pentru a decide dacă va fi deschis dosar penal. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel