Când ar putea fi adoptat proiectul de buget pe 2017. Anunțul lui Tăriceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat, marţi, că a convenit cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, ca şedinţa Birourilor permanente reunite pentru aprobarea calendarului adoptării bugetului pe 2017 să aibă loc miercuri, la ora 9,00. Potrivit președinteleui Senatului, adoptarea proiectului de buget pe 2017 ar putea avea loc în "7-8 zile începând de mâine".

"Am discutat, având în vedere că domnul prim-ministru Sorin Grindeanu ne-a informat că urmează să înceapă şedinţa guvernului pentru aprobarea bugetului, am discutat cu colegul meu, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, şi am hotărât să organizăm mâine, la ora 9,00, şedinţa Birourilor permanente reunite, care va discuta şi va aproba calendarul dezbaterilor şi aprobării bugetului", a precizat Tăriceanu, potrivit Agerpres.

Acesta a estimat că adoptarea proiectului de buget pe 2017 ar putea avea loc în "7-8 zile începând de mâine".

"La votul final o să ajungă între 7 şi 8 zile de mâine începând şi la acest lucru să ţineţi cont că este timpul necesar parcurgerii bugetului, redactării amendamentelor, depunerea amendamentelor, dezbaterile în comisiile Parlamentului, dezbaterea în comisiile de buget-finanţe, dezbaterea în plen şi aprobarea în plen", a subliniat Tăriceanu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel