Boris Johnson a semnat acordul cu privire la Brexit

Loredana Brumă / 24 ian 2020 / 20:19 Salveaza PDF Comentarii
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat pe Twitter că a semnat vineri acordul pentru ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), prevăzută pentru 31 ianuarie, salutând 'un nou capitol din istoria' ţării sale, informează Reuters şi AFP.

După trei ani de criză politică în Regatul Unit, după referendumul din 2016, Brexitul trebuie acum să fie ratificat de Parlamentul European, miercurea viitoare, înainte de a putea intra oficial în vigoare peste alte două zile, de la orele 23:00 (ora Londrei şi GMT). Preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului au semnat mai devreme vineri acordul cu privire la Brexit aprobat de Regatul Unit pentru a permite ratificarea sa de către Parlamentul European.

Regina Elisabeta a II-a şi-a dat joi consimţământul pentru textul care reglementează modalităţile separării după 47 de ani de apartenenţă a Marii Britanii la UE. Textul fusese deja adoptat definitiv miercuri seara de către parlamentul britanic. Odată revenit la Bruxelles, originalul va fi păstrat în arhivele UE, alături de alte tratate internaţionale. Londra va avea copii ale documentului.

Parlamentul European va fi ultima instanţă care se va pronunţa cu privire la acord. Eurodeputaţii membri ai Comisiei pentru afaceri constituţionale au recomandat joi seara cu o foarte largă majoritate de 23 de voturi, împotriva a trei aprobarea textului în sesiune plenară la 29 ianuarie. Diplomaţii statelor membre ale UE îl vor aproba a doua zi în scris şi aceasta va fi ultima etapă a procedurii. Regatul Unit va putea atunci să se retragă din UE la 31 ianuarie, după 47 de ani de 'căsnicie' care se va încheia după mai mult de trei ani de negocieri dificile şi dezbateri dure de partea britanică asupra modalităţilor divorţului.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24