Bogdan Trif: Încă două proiecte aprobate, o pârtie de schi olimpică la Borşa şi un port turistic la Călăraşi

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anunţat, vineri, la Mediaş, că în ultima şedinţă a Comitetului tehnico-economic al Ministerului Turismului au fost aprobate două proiecte, o pârtie de schi olimpică la Borşa şi un port turistic la Călăraşi, în valoare totală de peste 191 de milioane de lei.

'În şedinţa Comitetului tehnico-economic la Ministerul Turismului am aprobat încă două proiecte în judeţul Maramureş, în comuna Borşa, urmează să realizăm o pârtie de schi olimpică, valoarea proiectului este undeva a 105 milioane de lei. În Călăraşi urmează să realizăm un port turistic în valoare de aproximativ 86 de milioane de lei. Iată că ne ţinem de cuvânt, reuşim să finanţăm proiectele din turism, pe lângă toate facilităţile pe care noi le-am dat investitorilor, facilităţi recunoscute chiar de ei, pentru că au spus că la ora actuală fiscalitatea din turism în România este cea mai mică din Uniunea Europeană.

Dacă acum doi ani era printre cele mai ridicate, iată că acum este cea mai mică şi vorbim aici de un TVA de 5% şi de toate aceste facilităţi', a declarat Bogdan Trif. Ministrul Turismului a arătat că şi anul acesta şi anii următori vor fi acordate voucherele de vacanţă, de care vor beneficia 1,2 milioane de români, angajaţi ai statului, care pot fi cheltuite doar în România, însă există şi posibilitatea legală ca şi societăţile private să le acorde angajaţilor. 'Ne mişcăm bine, în primul trimestru avem o creştere de aproape 6% a numărului de turişti care au vizitat România, raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut. Acestea sunt datele INS, date care nu mint, deci putem spune că sectorul turistic funcţionează bine. Bineînţeles că potenţialul turistic al României este mult mai mare, dar important este că avem o creştere constantă de la an la an', a spus Bogdan Trif. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel