Bode, despre brățările electronice, după cazul educatoarei ucise de soț: Poate ar fi salvat viaţa acestui om, dacă legea era implementată

Sursa foto: Facebook Lucian Bode
Sursa foto: Facebook Lucian Bode

Lucian Bode, ministrul de Interne, a vorbit despre brățările electronice de monitorizare pentru agresori.

"Această lege a fost publicată în Monitorul Oficial  pe data de 18 mai 2021 - Legea 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul procedurilor judiciare şi execuţional penale. Legea prevede ca, în maxim şase luni, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, STS, IGPR să vină să operaţionalizeze acest sistem informatic de monitorizare, dar nu mai devreme de 1 martie 2022. Am convingerea că, și după această crimă, - poate ar fi salvat viaţa acestui om dacă legea era implementată - cei chemaţi să vină cu procedurile de operaţionalizare o vor face mai repede de 1 martie. Va exista un sistem pilot care va fi implementat la nivelul Municipiului Bucureşti.

Aşadar, avem lege, normele de aplicare şi operaţionalizarea trebuie să se facă mai repede de 1 martie. În această perioadă, vor fi achiziţionate şi brăţările electronice. Operaţionalizăm acest sistem pilot în Bucureşti, mai devreme de 1 martie 2022. Este un mesaj pe care l-am transmis celor trei instituţii: trebuie să livreze proiectul de hotărâre de guvern - pentru că prin hotărâre de guvern vom aproba aceste norme. Având în vedere că vom avea un proiect pilot, cu siguranță toate disfuncționalitățile pe care le vom observa vor fi eliminate și, când vom implementa acest proiect la nivel național, nu va trebui să avem nicio disfuncționalitate", a  declarat Lucian Bode într-un interviu pentru Antena 3.

Liliana este numele educatoarei care la 48 de ani, mamă a două fete minore, una de 12 ani, alta de 17 ani și cu zece ordine de protecție, avea să-și găsească cumplitul sfârșit. Aceasta a fost înjunghiată de mai multe ori chiar în casa în locuia, joi dimineaţă, de fostul ei soț. Ucigaşul a fost prins de poliţişti, după patru zile de căutări. Acesta ar fi fost recunoscut de polițiști în apropierea casei, informează PRO TV.

Trecut marcant

În trecut, se pare că bărbatul se pare ar fi dat cu mașina, din greșeală, peste băiatul lor, potrivit Antena 3, iar de atunci nu și-a mai revenit, fiind închis anul trecut inclusiv la un spital pentru tratament. Mai mult, potrivit anchetatorilor, uşa casei nu a fost forţată pentru că bărbatul avea cheile de la casă. Şi, deşi erau în divorţ, femeia îi permitea să mai vină acasă. Cele două fete erau plecate în momentul în care bărbatul a comis oribila crimă.

Numai în ultimele 7 luni au existat 10 sesizări la 112. Ea făcea plângeri și apoi le retrăgea pentru că vedea că nu avea protecție din partea statului. Secția 7 nu l-a audiat niciodată în sesizările făcute de soție, informează surse Antena 3. Bărbatul lucra pe taxi și, după tură, venea să se spele și pleca, era o înțelegere a lor.

În dormitor, pe pat, a fost găsită educatoarea înjunghiată. Avea o lovitură în inimă, antebraț și lovituri de apărare. Joi a fost dat în urmărire la frontieră. Criminalul avea multe clasări în urma retragerii plângerilor de către soție.

Taximetristul este un fost jurist

Taximetristul este absolvent de drept și a fost jurist până acum 3 ani. Cele două fete pe care cei doi le au erau în tabără la mare și munte în momentul crimei. În casa în care s-a întâmplat tragedia din sectorul 2 era extrem de curat.

Cei doi ajunseseră să se certe și de la curățenie, ea era obsedată și el nu îi respecta munca, conform informațiilor obținute în exclusivitate de Antena 3, de la audieri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel