Fostul președinte Traian Băsescu lansează critici dure la adresa mai multor șefi de instituții din România, printre care procurorul șef al DNA Laura Codruța Kovesi, fostul premier Victor Ponta sau guvernatorul BNR Mugur Isărescu, mărturisind că reacția sa se datorează modului "curajos şi cinstit" în care proprietarul făbricuţei de lactate Brădet şi-a asumat public responsabilitatea contaminării cu E.coli a bebeluşilor.
În cea mai recentă postare pe Facebook, fostul președinte Traian Băsescu, pornind de la intrebarea "Ce-o fi aceea responsabilitate a functiei?", se dezlănțuie, apreciind inclusiv că "a văzut-o pe doamna Kovesi facînd politică mai ceva ca doctor Ponta".
Iată postarea integrală a fostului președinte Traian Băsescu
"L-am văzut pe "gloriosul" Primar General al Capitalei, ce-i drept interimar, care refuză să-şi asume responabilitatea funcţiei pentru redeschiderea celui mai modern stadion din România, Naţional Arena.
Am văzut un "glorios" general de pompieri acoperit de şnururi sclipitoare şi cu caschetă cu "cuc" din fir aurit în frunte (ca să ştim în ce direcţie merge), spunîndu-ne că nu dă autorizaţie pentru funcţionarea Arenei Naţionale, fără să aibă alt argument în afară de cel al laşităţii de a se ascunde în spatele dramei de la Colectiv, dar şi al refuzului de a-şi asuma responsabilitatea funcţiei, chiar dacă la copertină s-au făcut probe de rezistenţă la foc.
Am văzut-o pe doamna Koveşi făcînd politică mai ceva ca doctor Ponta, vorbind la bilanţul DNA despre sute de kilometri de autostrazi, indemnizaţii pentru copii, pensii pentru vîrstnici şi spitale noi, în baza unor evaluări umflate, ca şi cum substituia tot Parlamentul în an electoral, dovedind "calităţi" politice nebănuite la datele cînd am tot numit-o în funcţii importante. Dar n-am văzut-o pe "glorioasa" doamnă Koveşi asumîndu-şi responsabilitatea funcţiei pentru faptul că în cele două mandate de Procuror General, instituţia pe care a condus-o a tergiversat şi nu a soluţionat Dosarul Revoluţiei.
[citeste si]
L-am văzut frecvent pe "gloriosul" nostru Guvernator al BNR, domnul Isărescu, dînd lecţii despre politicile de prudenţialitate bancară şi politicile monetare, dar niciodată asumîndu-şi o urmă de responsabilitate a funcţiei pentru drama celor care au contractat credite care acum au ajuns imposibil de plătit. Oamenii au devenit mai săraci decît atunci cînd, cu speranţă, au contractat creditul, dar responsabili sunt doar ei.
L-am văzut pe "gloriosul" doctor V.V.Ponta, asumîndu-şi iluzorii succese economice, dar nu l-am văzut asumîndu-şi, măcar parţial, responsabilitatea că România nu a reuşit să cheltuiască şi a pierdut 7 miliarde de Euro bani nerambursabili, puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană.
Oare cum o fi să ai funcţie mare, bine plătită, dar să nu-ţi asumi responsabilitatea funcţiei ?", a scris pe Facebook, fostul președinte, precind ulterior, într-un post-scriptum că "aceste rînduri i-au fost inspirate de modul curajos şi cinstit în care proprietarul făbricuţei de lactate Brădet şi-a asumat public responsabilitatea contaminării cu E.coli a bebeluşilor, în condiţiile în care la această oră nu este clară vina producătorului de lactate (părinţii prea multor bebeluşi infectaţi cu bacteria E.coli declară public, că nu au cumpărat produse lactate Brădet)".
Citește și: Patronul firmei Brădet, cu lacrimi în ochi: Nu am vrut să fac rău cuiva
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu