€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Băsescu explică de ce a mers la înmormântarea tatălui liderului PDL

 

Președintele Traian Băsescu a fost prezent, duminică, la înmormântarea tatălui liderului PDL, Vasile Blaga, care a avut loc în satul natal al acestuia, Petrileni, județul Bihor.

După ce tatăl lui Vasile Blaga a fost înmormântat, președintele Traian Băsescu a declarat că a mers la Petrileni pentru că "așa e frumos", dar și pentru că cele peste două decenii cât a lucrat împreună cu actualul lider al PDL nu pot fi șterse din cauza opiniilor politice diferite.

"Aşa e frumos, şi el a venit când au murit părinţii mei, şi când a murit mama, şi când a murit tata. Ne ducem unii la alţii, că aşa-i viaţa, chiar dacă avem păreri politice puţin diferite, 21 de ani cât am lucrat împreună nu se şterg doar pentru că ai o părere diferită în politică. În orice caz, a fost impresionantă slujba, emoţionantă", a spus președintele Traian Băsescu, citează Mediafax.

Șeful statului a ajuns, duminică, la Petrileni, însoțit de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care l-a așteptat la aeroportul din Oradea, pentru a participa la slujba religioasă de înmormântare a lui Antim Blaga, tatăl liderului PDL, Vasile Blaga, organizată în localitate bihoreană Petrileni.

Antim Blaga a murit, joi seară, la vârsta de 84 de ani, într-un spital din Oradea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close