Așa va arăta autostrada Buzău-Ploiești! Deocamdată avem doar macheta

Așa va arăta autostrada Buzău-Ploiești! Deocamdată avem doar macheta
Așa va arăta autostrada Buzău-Ploiești! Deocamdată avem doar macheta

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au prezentat pe modelul 3D al sectorului de autostrada Ploieşti-Buzău. Cu ajutorul acestuia, vor fi luate deciziile finale privind realizarea proiectului, precizează reprezentanții CNAIR.

Conform planului, lucrările la autostrada lungă de aproximativ 63 de kilometri ar putea fi deschisă la mijlocul acestui an şi va costa peste 12 milioane de lei.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au prezentat pe Facebook modelul 3D al acestui sector de autostradă.

„Prestatorul a realizat modelarea interactivă 3D pentru Autostrada Ploieşti – Buzău. Aceasta are ca scop prezentarea şi vizualizarea soluţiilor proiectate precum şi asigurarea unui nivel ridicat al preciziei privind suprafaţa de teren necesară a fi expropriată, lucrările de artă proiectate, precum şi soluţiile de consolidare necesare. În unele cazuri modelarea 3D poate conduce la clarificarea constructibilităţii soluţiilor propuse, iar aceasta va fi utilizată în cadrul etapei de avizare a documentaţiei aferente Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Ploieşti – Buzău”, au anunţat reprezentanţii CNAIR. Vedeți macheta pe ReporterBuzoian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel