Andaluzia Luca, mesaj înainte de alegeri: Tulcea a început să-și revină!

Andaluzia Luca, candidat PSD la Tulcea, a transmis un mesaj pentru tulceni.

"Tulcenii merită să fie reprezentați de cei cărora le pasă. Tulcea, un județ dăruit de natură dar ignorat de decidenții politici foarte multă vreme, a început să-și revină, să se redezvolte, în ultimii opt ani. Cu un președinte de Consiliu Județean, Horia Teodorescu, decis să reducă rapid decalajele dintre Tulcea și restul țării, și cu parlamentari dedicați, în primul rând, nevoilor oamenilor de aici, PSD a încercat din 2012 încoace să îmbunătășească viața oamenilor din Delta dunării și din județul Tulcea. În multe cazuri, mai ales în cel mai recent mandat al Parlamentului, a și reușit, promovând proiecte care au devenit lege și care ajută tulcenii să trăiască în condiții mai bune, apropiate de cele ale secolului nostru.

"Guvernele PSD au înțeles"

Guvernele PSD din ultimii ani au fost singurele care au înțeles, la insistențele noastre, nevoia acută de investiții în zona aceasta, deseori defavorizată. Așa a apărut primul mecanism ITI din România, așa s-au putut atrage bani europeni pentru dezvoltare. Așa s-au reabilitate nenumărate drumuri județene, așa s-a putut investi în podul Tulcea-Brăila, așa se investește în refacerea falezei din Tulcea și așa au primit sprijin investiții private sau ale administrațiilor locale.

În ultimii opt ani, tulcenii au fost reprezentați, din partea PSD, de oameni activi, care au reușit să facă ceea ce nu reușiseră alții în 22 de ani. Vreau, dacă obțin votul tulcenilor, să continui proiectele colegilor mei, multe aflate în faze avansate în procesul legislativ și să promovez noi proiecte în interesul oamenilor de aici. Pentru că tulcenii chiar merită parlamentari implicați, cărora le pasă", a transmis Andaluzia Luca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel