Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat joi că va demara o consultare amplă în Parlament pentru a identifica mecanismele statutare şi procedurale, astfel încât procedurile neconstituţionale să nu mai poată fi înregistrate la Camera Deputaţilor.
"Eu ştiu cum e la mine, la Timişoara, în Timiş, unde împreună cu maghiari, cu germani, cu multe alte naţionalităţi şi etnii convieţuim paşnic de foarte mult timp. Acolo nu vrea nimeni să fie nici autonomia teritorială a cuiva, acolo nimeni nu se ceartă cu nimeni pe astfel de motive şi reuşim să convieţuim paşnic de foarte mult timp, chiar şi în momente tensionate. Ce rost are o astfel de iniţiativă toxică, fără sens, care nu are nicio perspectivă vreodată de acum înainte, nu ştie nimeni să ne explice. Integritatea, suveranitatea acestei ţări, nu sunt negociabile, nu se discută prin legi sau pe la colţuri, iar iniţiativele revizioniste nu îşi au locul într-o instituţie atât de importantă cum este Parlamentul României", a spus Simonis în plenul Camerei Deputaţilor, unde au fost dezbătute şi respinse proiectele privind autonomia Ţinutului Secuiesc.
El a adăugat că aceste proiecte trebuiau respinse cât mai rapid pentru a nu profita de pe urma lor cei de la AUR, care toată luna ianuarie "ar fi strigat în fiecare zi că se vinde Ardealul".
"Aproape că mă bate gândul să mă întreb dacă nu cumva Tokes şi Simion s-au înţeles ca unul să depună iniţiativa şi altul să se certe o lună şi jumătate până la începerea sesiunii viitoare, astfel câştigând amândoi. Pentru că nu pot să înţeleg frustrarea dumneavoastră, că facem pe repede înainte şi respingem aceste iniţiative legislative toxice, că mai trebuie o comisie de constituţionalitate, că mai trebuia să dezbatem. Nu avem ce dezbate suveranitatea şi integritatea acestei ţări. Respingem legile şi gata. Voi demara o consultare amplă în Parlament cu colegii de la constituţionalitate, de la juridică şi de la legislativ, pentru a identifica mecanismele statutare, procedurale, astfel încât procedurile neconstituţionale să nu poată fi înregistrate la Camera Deputaţilor, pentru că nu putem orice prostie depusă de cineva să fie dezbătută în plen. Şi dacă vom stabili acest mecanism, astfel de iniţiative vor fi în aer", a încheiat Simonis, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News