Alex Benchea, nemțeanul nevăzător care a cucerit cele mai înalte vârfuri ale lumii: ”Nu totul se rezumă doar la a vedea”

Sursa Facebook Alpinistul cu ochii albi - The pearly-eyed alpinist
Sursa Facebook Alpinistul cu ochii albi - The pearly-eyed alpinist

Alpinistul nevăzător, Alex Benchea, a cucerit Kilimanjaro, Mont Blanc și Vârful Elbrus și este un exemplu de curaj, voință și succes.

Alex Benchea, în vârstă de doar 23 de ani, face alpinism de peste patru ani şi este complet nevăzător din naştere, dar, în ciuda dizabilităţii sale, a cucerit două dintre cele mai înalte vârfuri montane ale lumii, la circa 6.000 de metri altitudine.

"Proiectul meu pe termen lung e Seven Summits şi până acum am urcat pe două din şapte - Kilimanjaro (5.895 m), Elbrus (5.642 m) -, iar Aconcagua (6.962 m) e al treilea, acum. În rest, am mai urcat pe munţi tehnici - Mont Blanc (4.807 m), Grossglockner (3.798 m), Olimp etc, a decalarat Alex Benchea pentru Agerpres.

Alpinistul nevăzător este din Adjudeni, judeţul Neamţ, are încă patru fraţi şi o soră. Alex a urmat liceul special de la Târgu Frumos și apoi a studiat la Facultatea de Geografie, Universitatea “Babeş-Bolyai”.


Alex se simte mândru că este român şi arată asta în toate expediţiile sale şi în toate contactele sale internaţionale.


"Eu zic că şi asta contează, să fim mândri şi cu asta, să arătăm oamenilor că şi în România se întâmplă lucruri, că sunt oameni dedicaţi. Pe toţi munţii pe care merg duc steagul, tricolorul. Asta e important, să arătăm de unde suntem, să ne mândrim şi cu asta. Cred că 1 Decembrie este o zi bună care ne poate reaminti că suntem români, că putem face lucruri, că ţara asta trebuie să meargă înainte, pe un trend pozitiv, să se întâmple lucruri cu adevărat. Şi ţara a făcut lucruri pentru mine. Eu ştiu că Ministerul Sportului sprijină sporturile paralimpice. Poate mai mult oamenii din ţara asta..., că instituţiile sunt mai birocratice", afirmă Alex Benchea.

Alex e un om normal şi în lupta sa tocmai asta vrea să arate şi, în plus, să-i determine şi pe alţii să facă la fel. 

"Mintea noastră e foarte perversă. Uneori mi-a fost frică mai mult când m-am gândit la ce o să urmeze decât când am ajuns în teren şi am fost pus în faţa faptului. Poate e şi ceva normal să-ţi fie frică de necunoscut, de nou. Dar poate că asta ne şi stimulează. Frustrare că nu mă pot bucura de peisaje când ajung acolo sus? Dar mă bucur, pun oamenii să-mi descrie ce e în jurul meu, înainte de a merge pe munte mă documentez, citesc cărţi de literatură, vorbesc cu oameni care au fost acolo, să-mi descrie experienţa lor. Nu totul se rezumă doar la a vedea. Şi compensează celelalte simţuri", mărturiseşte Alex Benchea. 

Citește și:

Poveste impresionantă de viață. Un alpinist orb a cucerit Everestul

Alpinistul chinez Zhang Hong, în vârstă de 46 de ani, a devenit primul nevăzător din Asia şi a treia persoană fără vedere din lume care a reuşit să escaladeze vârful Everest, transmite duminică Reuters.

Zhang Hong a escaladat cel mai înalt vârf al lumii dinspre partea nepaleză.

"Nu contează dacă ai un handicap sau eşti normal, dacă ţi-ai pierdut vederea sau dacă nu ai mâini sau picioare. Nu contează atât timp cât ai o minte puternică", a declarat Zhang pentru Reuters.

Alpinistul nevăzător a reuşit să cucerească vârful de 8.849 de metri în data de 24 mai, însoţit de trei ghizi, şi a revenit joi la tabăra principală, de la baza muntelui.

Originar din oraşul Chongqing, în sud-vestul Chinei, Zhang şi-a pierdut vederea la vârsta de 21 de ani, din cauza glaucomului. El a fost inspirat de reuşita lui Erik Weihenmayer, un alipnist american nevăzător care a escaladat Everestul în 2001 şi a început să se pregătească pentru ascensiune sub îndrumarea prietenului său ghid montan Qiang Zi... Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel